Povestea bătrânei care a debutat ca scriitoare la 87 de ani

ana demian

Ana Demian a debutat la 87 de ani. Foto: Captură Digi24

Ana Demian, o bătrână din satul hunedorean Orăștioara de Sus, a publicat un volum de poezii și de obiceiuri populare la vârsta de 87 de ani. Deși a absolvit 7 clase şi a muncit toată viața la CAP, femeii i-a plăcut să scrie, să compună și să mențină vii tradițiile specifice satului în care a trăit toată viața, relatează digi24.ro.

Ana Demian este unul dintre cei mai în vârstă autori de carte din România. Poeziile compuse de ea și colindele care i-au marcat tinerețea sunt adunate acum într-un volum de 100 de pagini. Volumul a fost tipărit cu ajutorul unui nepot şi al primarului.

„Eu m-am obișnuit să scriu demult, mai demult, de când am fost mai tânără, dar scriam mult versuri de înmormântare, era un obicei la noi”, a povestit sriitoarea pentru postul de televiziune.

Bătrâna care își citește creațiile îmbrăcată în straie tradiționale, cusute și brodate chiar de ea, spune că tot ce a compus este real și inspirat din ceea ce a văzut și a trăit: „Ţăran român, Măria Ta, aş vrea să-ţi cânt cu inima, un cântec ales din popor, din inimile tuturor, căci tu ai fost dintotdeauna așa cum știu că ești și-acuma”.

Precum tradițiile, multe colinde au rămas doar în amintirea bătrânei și în cartea scrisă de ea. Colinda plugarului, a preotului, colinda junelui sau colinda leului sunt doar câteva dintre ele.

Rămasă văduvă de 12 ani, Ana Demian are 2 copii și mai mulți nepoți și strănepoți. Una dintre cele mai mari bucurii ale sale este că, prin volumul publicat, a salvat o parte din tradițiile tinereții sale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai frumoase peşteri de gheaţă din lume. Una dintre ele este în România
5 curiozităţi despre viaţa şi salariul din Legiunea Străină
Mesajul lui Nicolae, prinţul exilat: „A trecut un an profund nedrept, care mi-a răpit ţara”


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version