Omul care a ajutat-o pe Simona Halep să prindă aripi

Simona Halep a început să joace tenis de la 4 ani. La început a fost ajutată de părinți, însă apoi, când a venit vremea turneelor, drumul ei în sport alb ar fi putut fi altul dacă nu ar fi fost ajutată de un sponsor foarte generos.

Potrivit jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, timp de doi ani, Simona Halep a fost ajutată de omul de afaceri constănțean Corneliu Idu. De altfel, acesta, cu o avere estimată de Forbes la 40 de milioane este pasionat de tenis, a făcut investiții importante în acest sport și l-a susținut inclusiv pe Horia Tecău.

Într-o declarație pentru Tennis Magazine, Simona Halep spunea că l-a întâlnit pe Corneliu Idu la 15 ani, a susținut-o financiar și cu ajutorul lui a reușit să câștige Roland Garros-ul la juniori.

Omul de afaceri are 65 de ani și a fost handbalist la Comerțul Constanța la finalul anilor `60, când a fost selecționat de câteva ori în naționala de tineret a României. A renunțat la sport după ce a intrat la Institutul de Marină.

A început afacerile în shipping prin Portul Constanța și cu gaz lichefiat și imobiliare. În 2006 a deschis una dintre cele mai moderne baze sportive din România dedicată tenisului. Are o arenă principală cu 1.700 de locuri, sală acoperită cu suprafață de joc rapidă, șase terenuri de antrenament și un teren de minitenis pentru copii, mai precizează GSP.RO.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Fotografia care a salvat un cățel, după 5 ani în care nu l-a vrut nimeni
O biserică maramureşeană din lemn, ridicată în Canada de un preot îndrăgostit de România
Un centru tribal vechi de 3000 de ani, descoperit pe teritoriul României

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version