O nouă televiziune în România

O nouă televiziune de știri va fi lansată în România, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, în şedinţa de marţi, o licenţă audiovizuală pentru postul NCN Cluj-Napoca.

Televiziunea este deţinută de jurnalistul Liviu Alexa.

Licența pentru viitoarea televiziune de știri a fost acordată după ce CNA a analizat o solicitare a societăţii Pagina Ciudatului SRL, prin care se cerea acordare a unei licenţe pentru difuzarea prin reţele de comunicaţii electronice a televiziunii de ştiri NCN Cluj-Napoca.

Liviu Alexa a afirmat că programul pe care îl va avea televiziunea va fi de şase ore în direct şi 18 ore de programe în reluare.

De asemenea, echipa televiziunii NCN va fi formată din 15 persoane, Elza Almasi fiind redactorul-şef.

„Colaboratorii pe partea de realizare de emisiuni sunt nume cunoscute din oraş, dar vor lucra un an pro bono”, a spus Liviu Alexa, citat de mediafax.ro.

Investiţia în lansarea viitoarei televiziuni se ridică la 110.000 de euro, fiind asigurată din fonduri ale lui Liviu Alexa şi din credite.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.