O femeie a născut acasă, asistată prin apel video. Ambulanța nu a putut ajunge din cauza ninsorii

FOTO: ISU Alba

FOTO: ISU Alba

O femeie de 41 de ani din Botoşani a născut acasă asistată prin apel video deoarece ambulanţa nu a putut ajunge la ea din cauza viscolului, relatează observatornews.ro.

Femeia din Crasnaleuca, un sat din comuna Coțușca din județul Botoșani, se afla la a patra naștere.

Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei care mai asistaseră la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să nască.

Femeia a născut o fetiţă de 2,8 kilograme. Mama și nou-născutul sunt în stare bună.

Asistentul medical din comuna vecină, care s-a oferit să le monitorizeze pe cele două până la sosirea unui echipaj al Ambulanței nu a reușit să ajungă la caz deoarece a rămas înzăpezit.

Sute de persoane au rămas înzăpezite pe drumurile din județul Botoșani. În regiunea Moldova a nins abundent în ultimele zile și a fost viscol.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version