O fabrică importantă s-a deschis într-un oraș din topul șomajului

FOTO: Cottontex
FOTO: Cottontex

Cel mai mare producător de echipament pentru ciclism din Europa a deschis cea de-a treia fabrică în România.

Grupul italian Cottontex, care mai are două puncte de lucru importante în Banat, s-a orientat către Turnu Severin, după ce a observat că foarte multe dintre CV-urile pe care le primea la centrul din Timișoara erau din Mehedinți.

Reprezentantul Cottontex în România spune că îi era foarte greu să găsească forță de muncă în Timișoara, pentru un nouă fabrică. „În producţie este foarte greu să mai găseşti. Cei tineri fac şcoli superioare, chiar dacă nu au ce sa facă cu diploma”, a declarat Erol Baeram, pentru Digi24.

Pentru început, în fabrica din Turnu Severin vor lucra 40 de angajați, iar în doi ani numărul lor va ajunge la 500.

Județul Mehedinți este pe locul patru în topul șomajului, cu o rată de 9,36%. Iar celor 11.000 de șomeri li se vor adăuga încă 1.500 de persoane care vor fi disponibilizate de Regia Autonomă de Activități Nucleare.

Pentru a atrage muncitori, investitorii din vestul țării le oferă cazare și masă pentru trei luni viitorilor angajați. Potrivit statisticilor, județul Timiș are cea mai mică rată a șomajului din țară, după Ilfov – 1,35%.

Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, luna trecută, era de 446.703 de persoane, în creştere cu 1.209 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea cea mai mare în totalul celor 446.703 de şomeri o reprezintă cei neindemnizaţi, 81,46 la sută, respectiv 363.865 de persoane. Numărul şomerilor indemnizaţi în luna iunie 2015 a fost de 82.838 de persoane

În funcţie de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40 – 49 de ani, respectiv 126.778 de persoane, urmată de 30 – 39 de ani (97.351 de persoane) şi peste 55 de ani (72.436 de persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25 – 29 de ani (36.011 de persoane), precizează ANOFM.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (11,06 la sută), Vaslui (10,06 la sută), Buzău (9,59 la sută), Mehedinţi (9,36 la sută), Galaţi (9,29 la sută), Dolj (8,70 la sută), Gorj (8,23 la sută), Olt (7,49 la sută) şi Alba (7,18 la sută).

reduceri emag

Dacă vi s-a părut util acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.