AcasăAlegerile editorilorO altfel de casă. Costă doar câteva mii de euro, secretul "stă"...

O altfel de casă. Costă doar câteva mii de euro, secretul “stă” însă în pereţi

-

Un arhitect braşovean le arată celor cu venituri scăzute că îşi pot ridica o casă cu doar câteva mii de euro. Condiţia: pereţii să fie din baloţi de paie.

„Sunt interesat încă din perioada studiilor de proiectarea locuinţelor verzi. Am avut onoarea de a fi invitat de doi prieteni norvegieni, de la care am învăţat cum se construieşte o astfel de casă din baloţi de paie. Dacă pentru Occident un astfel de proiect are mai mult conotaţii ecologice, la noi ar putea deveni un proiect social datorită costurilor extrem de scăzute. Anul acesta o voi construi pe prima la Baia Mare şi sper să am proiecte în curând şi la Braşov, dar şi în alte zone din ţară“, spune arhitectul Bogdan Mureşan, citat de fermierulargesean.ro.

Mureşan atrage atenţia că aceste construcţii nu trebuie confundate cu cele din chirpici. Potrivit specialistului, locuinţele din baloţi sunt solide şi eficiente din punct de vedere energetic.

„Casele din paie rezistă mai bine de la un cutremur decât cele din beton, deoarece sunt elastice. Baloţii reprezintă şi o izolaţie perfectă, deci nu mai este nevoie şi de alte adaosuri. Singura problemă este apa în exces. Rezistă la o infiltraţie de 19% apă în interiorul zidurilor. De asemenea, aceste case nu ard, deşi toată lumea se gândeşte la pericolul de incendiu. Au fost făcute teste“, mai spune arhitectul.

casa baloti faza constructie
Un alt avantaj al construcţiei unei case din baloţi de paie este viteza de execuţie. Arhitectul Mureşan explică, pe scurt, etapele construcţiei:

– se face o fundaţie de pietre de 50 – 70 de centimetri. Fundaţia unei asemenea case poate fi zidită din pietre de râu, lipite între ele cu mortar;

– se toarnă o placă de beton armat;

– se fixează tepuşe de lemn în baza casei (se pot folosi şi popi de 10X10 centimetri, fixaţi în dispozitive metalice prinse de placa de beton cu holzsuruburi speciale de beton) pentru a împiedica paiele să alunece, baloţii să cadă;

– se pun baloţii şi ulterior zidurile din baloţi sunt prinse între paleţi de lemn şi legate cel puţin cu sârmă. Însă, asamblarea casei se mai poate face şi cu ajutorul unor legături sau dispozitive metalice, gen şuruburi.

– totul trebuie tencuit cu lut şi paie tocate, apoi dat cu var;

– acoperişul preferat este de regulă unul uşor, din lemn. Învelitoarea poate fi şindrilă din lemn, ţiglă metalică, şindrilă bituminoasă, sau, de ce nu, acoperiş din stuf.

Legarea prin dispozitive metalice permite dezvoltarea locuinţei pe verticală, prin adăugarea unei mansarde sau chiar a unui etaj. Potrivit lui Bogdan Mureşan, structura de paie poate susţine fără problemă o casă înaltă de 4 metri, la suprafaţa de 100 de metri pătraţi.

casa din baloti imagini interior
Primele case din baloţi din paie au fost ridicate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, în SUA. Aceste începuturi corespund perioadei în care a fost inventată presa de balotat. În Statele Unite, este încă în picioare o casă din baloţi de paie care a fost construită acum 100 de ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Casa din baloţi de paie. Ieftină şi gata într-o săptămână
Casa din hârtie reciclată. Ieftină și mai rezistentă decât te-ai aștepta
Proiecte de case mici cu mansardă. Locuinţa ideală, pe un teren de 300-400 mp

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

32 COMENTARII

  1. Interesant proiect…am mai vazut, am mai citit pe ici pe colo..Am ceva nelamuriri in ceea ce priveste protectia impotriva rozatoarelor si a modului de fixare a acoperisului de pereti…Poate postati si un filmulet sau macar un link, sa putem vedea pe viu constructia casei.

  2. Domnu’ arhitect ar trebui sa se limiteze la domeniul lui si sa nu vorbeasca despre rezistenta acestor case, se vede ca habar nu are cu ce se mananca.

    • Păi domnu’ inginer, tocmai ați încercat să-l contraziceți pe arhitect…fără absolut nici o teorie? Dacă tot atacați omul, veniți și cu argumente, altfel, mesajul de mai sus e complet inutil. Off 🙂

    • Draga d-le ing. si eu sunt Diplomat ing. specialitatea electrotehnica (mai nou se spune inginerie electrica)). Te rog sa iti dezvalui specialitatea si varsta. Te mai rog sa ne spui unde ai facut facultatea si cu ce note ai absolvit-o. Nu uita de asemenea sa precizezi daca ai facut-o la seral sau la zi. Pe vremea mea Facultatea de electrotehnica din Cluj-Napoca avea trei sectii: electrotehnica ingineri (cinci ani la zi), aparate electrice subingineri (trei ani la zi) si o sectie de subingineri de patru ani la seral cu specialitatea electroenergetica daca bine imi amintesc, Daca ai specialitatea “constructii civile” te ineleg perfect: nu stiti face decat constructii durabile si foarte rezistente care costa enorm si din aceasta cauza tineretul se indatoreaza la banci pe viata pentru a-si achizitiona sau construi o locuinta. Daca esti subinginer sau inginer cu specialitatea “sudura” sau “turnatorie” nu ma mira ca faci astfel de afirmatii. D-ta o sa-mi spui ca n-o sa-mi aprobe nimeni din aparatul birocratic ai dreptate si atunci “ma inrol;ez in armata boschetarilor”. Cu deosebit respect te rog sa-mi dai raspuns la comentariile mele. PS: din umilele mele cunostinte pentru locuintele care nu-s din beton, caramida, piatra, BCA, etc. nu trebuie nici aprobari si nu se percepe nici impozit.

      • Aproape orice constructie are nevoie de autorizatie. In primul rand, ce a facut arhitectul aici e pe langa legislatie si probabil a facut-o ca experiment, insa pe mine ma sperie cum arata. In primul rand, balotul de paie nu este acreditat ca material de constructie, cel putin nu la noi. In alte tari poate e acreditat, insa la noi folosesti pe propria raspundere asa ceva. Singura parte buna e ca e material natural si permite schimbul de aer interior-exterior. In al doilea rand, eu nu cred ca vreun inginer structurist s-a uitat peste structura asta si nu a facut-o cum trebuie si a mai prevazut si fundatii din piatra de rau de jumate de metru. Balotii de paie se folosesc doar ca perete de umplutura, insa structura trebuie sa fie normala pentru tara noastra, din beton sau lemn, iar in acest caz, fundatiile sunt si ele proiectate sa tina suprastructura, nu de 50 de cm. Treaba dumneavoastra, domnule inginer electronist, daca luati in deradere toate normativele din constructii din tara asta. Faceti-va dumneavoastra casa de paie si locuiti in ea, dar sa nu va plangeti ca veti primi amenzi pentru nerespectarea normelor si nici pentru infiltratii sau daca va ia foc. Ar fi chiar culmea sa avem o tara construita din baloti de paie.
        In alta ordine de idei, recomand arhitectului care a studiat in Noregia, sa citeasca normativele nostre in constructii si apoi sa vina cu “locuinte” de genul asta, facute anapoda si fara nici o regula. Regulile din Norvegia NU se aplica la noi.

        • Vai… si de reguli sunt respectate in ghetourile noi si “moderne” .. gen Popesti Leordeni… din P+2 si subsol tehnic … a iesit spre vanzare P+3 cu subsol locuibil si un faptic etaj 4 care scriptic este mansarda…. totul se reduce la…. ???????? si e doar uj ex … de infrastructura….

      • Inginerul are dreptate sa nu fie de acord cu acest proiect . sunt atatea argumente contra ca nu merita timpul pierdut pentru aceasta prostie. Informatia costa! Iar cei care par sa fie sedusi de solutiile astea de case fara sa se documenteze profesionist, isi merita soarta …

      • Ai uitat sa-l intrebi unde a stat in banca, pe care parte a clasei, cate becuri aveau…..
        Esti amator. Ticait dar amator.
        In plus sunt unii care nu pot actiona decat dupa norme (in Romanica de multe ori aberante – la altii mai destupati sunt mai lejere). Lasa domnule omul sa aleaga cum vrea sa traiasca, din ce stiu Suedezii si Norvegienii o duc mai bine in ciuda conditiilor mai aspre.

  3. Casa de 1000 de euro care in final ……. !!! Pacat ca induceți lumea in eroare: 1.In primul rand orice construcție in Romania, are nevoie de autorizare (=bani) si implicit de un proiect arhitectural (=bani); De facilitati nu vorbește nimeni (Branșamente de curent, apa, canalizare, instalații sanitate sau electrice) (=bani) De costuri cu infrastructura ? (fundația casei, structura de lemn; transport materiale)(=bani), Acoperișul este o necunoscuta dar (=bani) Daca nu punem perdele la usi ca la cort si paie in ferestre, avem nevoie de ???? (=bani). Daca nu socotiți precis aceste mici detalii omise, punem niște baloti de paie unii peste alții si ieșiți in pretul acesta; Oricum cu matematica se sta mai prost! Deci VISE !!!!! Domnilor!

  4. Da acestea sunt soluțiile viitorului ! Asta înseamnă o casa ECO si in același timp economică ! Susținem ca birou de arhitectura ,acest tip de proiect ! Este una din casele pe care am sa o realizez foarte curand , proiect personal . Speram ca odată mediatizarea acestor proiecte sa putem deschide apetitul clienților pentru ECO arhitectura .
    Felicitam arhitectul pentru acest debut!

    Arh. Ionut Sbirnac
    Managing Partner
    Studio Office Kolectiv

    • Serios? Ca birou de arhitectura sustineti aceasta ”arhitectura”? Habar nu aveti ce inseamna ECO arhitectura si nu inseamna baloti de paie.

  5. si sa vezi tu soareci sobolani ,srpi sau toata adunatura de insecte care isi vor face cuib in peretii astia de pae

  6. Domnule arhitect eu ma încred in proiectul dvs si vreau sa mi construiți o astfel de casa,va rog păstram legătură pe acest mail al meu.mult noroc

  7. Buna ziua.

    Citind acest articol am ramas impresionat de textul dintre ghilimele si anume : „Casele din paie rezistă mai bine de la un cutremur decât cele din beton, deoarece sunt elastice. Baloţii reprezintă şi o izolaţie perfectă, deci nu mai este nevoie şi de alte adaosuri. Singura problemă este apa în exces. Rezistă la o infiltraţie de 19% apă în interiorul zidurilor. De asemenea, aceste case nu ard, deşi toată lumea se gândeşte la pericolul de incendiu. Au fost făcute teste“. In primul rand nu exista constructii din paie. In al doilea rand rezista mai bine la cutremur datorita structurii din lemn. Si inca o problema, nu exista nicaieri in tara asta o adancime de inghet de 50 cm (normativ).

    Mai citisem un comentariu ca ar costa 1000 Euro ? Presupun ca proiectul !

    Ing. Iftode Vlad

  8. Stimatii arhitecti si ingineri constructori,
    Am citit comentariile dumneavoastra am vizionat mai multe filmulete si am hotarat sa
    va dau girul meu.
    Ofer pentru contructie, oricine doreste sa faca o lucrare de calitate dupa toate normele in vigoare,
    o temelie anexa linga casa mea care este din chirpici cu latimea de 50 cm. cu dimensiunile de 7,5 ml x 9 ,oo ml , ce o voi folosi dupa constructie pentru promovarea acestor proiecte in mediu rural din zona metropolitana Iasi. Locatia este in satul Dumbrava, la capatul satului in fosta Ferma IAS.
    Exista utilitati creiate de mine inca din 2011. , apa curenta , canalizare prin fosa, incalzire sobe teracota.
    Pun la dispozitie cazare, o camera de 28 mp pentru echipa de lucru si cafeaua de la ora 7.00 si bineinteles
    1000 Euro pentru cheltuieli cu materialele necesare executarii si finalizari acestei viitoare cladirii.

    Referitor la ganganiile din pereti sunt sigur ca proiectantul/arhitect sa gandit deja la folosirea insecticidelor si ignifugarea balotilor si lemnului folosit, referitor la soareci si sobolani, eu am gasit remediu natural , am cumparat 10 buc pichere ,o pasare care face o asemenea galagie in curtea mea ca sincer motanul meu nu mai are ce face si doarme ca nesimtitul toata ziua.

    Un alt scop al acestei cladiri este si posibila ingrijire de catre familia mea a unei familii de batrini care nu mai copii pe pamant ce ii pot ajuta.

    Daca sunteti interesat ,Domnule arhitect, va stau la dispozitie

    Asa sa ne ajute dumnezeu !

  9. Articol total anapoda. ”Cateva mii de euro” , cat?! 3, 4, 10, 100 de mii?! Plus ca daca asta-i architect, eu sunt doctor docent. Aberant si trist . Trist pentru ca sunt creduli care, fara sa gandeasca, se grabesc cu laudele.

  10. Cand incep rozatoarele sa cuibareasca in pereti si in baza cladirii sa te tii drace! Apoi,cand ploua mult si se ridica nivelul apei,ce pereti se opun intrarii apei in casa?

  11. Romanii sunt prea saraci ca sa-si permita case din paie(mofturi imperialiste americane) sau din chirpici(mofturi feudalo-capitaliste romanesti). Astfel de solutii nu pot fi decat vremelnice.

    • Romanii nu sunt saraci daca voteaza de 25 de ani hoti si le permit sa-si voteze pensii speciale si salarii pe care nu le onoreaza cu eforturi pe masura. Intre mofturile si ipocriziile comuniste si cele imperialist-capitaliste, le prefer pe ultimele.

    • “…mofturi feudalo-capitaliste romanesti…” : casa din paianta a socrilor mei construita in anul 1938 ,fara ingineri sau arhitecti, facuta cu mintea si mana lor de tarani simpli ,in Vrancea,unde sunt cutremure aproape zilnic si care arata perfect si este locuita si azi .

      • Asa e …si eu am o casa mostenire de la Parini mei din chirpici cum se facea pe vremuri,si è in picioare si acum

      • A mea casa GL mostenire de la bunici are 116 ani. Constructie paianta din 1900. Perfacta fara egrasie.
        Deci cu paiele nu ar fi imposibil. .dar unde se gasesc ? Daca ar fi ceva serios. . Asa doar vb. in vant.

  12. eu construiesc acum o casuta de vacanta din OSB pe structura de lemn si mi s-a impus prin proiectare o fundatie din beton armat… nu s-a acceptat sub nici o forma ideea de pietre si mortar… de altfel orice idee de economie era combatuta prin referiri la normative foarte stricte ale arhiectilor…poate am fost eu pacalit…

  13. Scrie și în articol că are structura de lemn, poate cel care a scris articolul a înțeles greșit. Structura de rezistenta a casei este alcătuită din elementele de lemn nicidecum din acei baloți de paie, baloții au rol strict de pereți de închidere, nu au capacitatea de a prelua forțele orizontale generate de un cutremur. În al doilea rând conform normativelor in vigoare orice construcție trebuie să aibă fundațiile din beton armat, fie că sunt izolate, continue sau radier, iar adâncimea de îngheț este de minim 90 cm.
    În rest vis a vis de autorizații, atâta timp cât proiectul este verificat de un specialist este în regula, casa fiind în mediul rural și având un nivel autoritățile nu sunt obligate să vina in control.
    Numai bine

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...