AcasăAlegerile editorilorMamă și fiică, admise la aceeași facultate, cu medii de peste 9,00

Mamă și fiică, admise la aceeași facultate, cu medii de peste 9,00

-

O mamă din Vaslui, în vârstă de 45 de ani, va urma cursurile facultății la care a fost admisă și fiica sa, care tocmai ce a absolvit liceul.

Cele două femei, care sunt din Vaslui, au intrat cu medii de peste 9,00, pe locurile de buget, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Oradea.

Mama, Irina Corozel, a obținut media 9,48, în timp ce fiica sa, Bianca – 9,10.

“Când fiica mea mi-a spus că vrea să studieze medicina, m-am gandit că și visul meu de a urma această facultate poate deveni realitate. Am învățat împreună, ne-am susținut”, a declarat Irina Corozel, care este asistentă medicală de profesie, pentru știrileprotv.ro.

Mama, și totodată viitoare studentă, spune că experiența pe care a acumulat-o în muncă a ajutat-o la admitere.

Bianca a trăit timp de mai mulți ani în Canada, unde tatăl ei este atașat al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa, însă s-a întors în țară în 2014, pentru a-și continua studiile aici.

Acum, mama și fiica din Vaslui vor fi colege la facultate.

Recomandările editorilor GreatNews:

A fost înființată prima universitate din România pentru persoane de peste 55 de ani

Dacian Cioloș a zburat la clasa Economic și a refuzat invitația stewardesei de a merge la Business

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

9 COMENTARII

  1. Ce stire importanta! Si eu am terminat o facultate alături de fiica mea, ea avea 24 de ani, eu 45 de ani, la buget, specializarea chimie si nu ne-am dus sa informăm presa si televiziunile! Eu am fost clasată pe locul doi,iar fiica mea pe locul patru.

  2. Felicitari!Nu cred ca e o situatie prea des intalnita si merita sa fie transmisa ca informatie publica pentru ca e o stire interesanta.E un succes demn de toata lauda.

  3. DAAAAAAA, O ALTA STIRE PENTRU IDIOTI . MAI GASITI SI VOR APARE ALTI LAUDATORI .OARE ACEASTA LEGUMA DE CE NU A FACUT FACULTATEA CIND TREBUIA ? STIE CUM SE INTRA LA FACULTATE PE VREMEA LUI CEAUSESCU ? IN ZIUA DE AZI E CU TOTUL ALTCEVA ….

  4. Mie imi place stirea! Si astefel de stiri ar trebui prezentate si popularizate. Se vede ca pe multi i-au manelizat stirile despre crime.

  5. E o stire pozitiva, nu-i inteleg pe cei care au ceva impotriva. Bun nu e ceva extraordinar nu e o inventie nu-i un record e un articol inteligent care poate inspira si pe altii sau altele. In noianul de stiri in care apar pitipoance manelisti betivi, sau tot felul de raufacatori si obsedati oare nu e bine sa mai apara si o stire ca asta? Felicitari!

  6. Bianca a trăit timp de mai mulți ani în Canada, unde tatăl ei este atașat al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa, însă s-a întors în țară în 2014, pentru a-și continua studiile aici.

    Acum, mama și fiica din Vaslui vor fi colege la facultate.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...