Soluție pentru problema locurilor de parcare. Aplicația care îl arată pe cel mai apropiat

O firmă de IT din Cluj-Napoca lucrează la implementarea unei aplicații cu ajutorul căreia șoferii vor putea vedea în timp real unde pot găsi cel mai apropiat loc de parcare liber.

Aplicația face parte din sistemul de plată a locurilor publice de parcare și va fi implementată de anul viitor.

Proiectul firmei clujene se derulează de câteva luni, iar până acum informaticienii au realizat hărți și machete cu locurile de parcare din oraș.

În forma finală, aplicația va fi însoțită de senzori pe locurile de parcare, pentru a identifica locurile libere, astfel încât șoferii să poată să fie direcționați spre acestea, potrivit digi24.ro.

În ceea ce privește plata parcării, aceasta va putea fi făcută direct de pe telefonul mobil, lucru care se întâmpla și până acum, numai că dezvoltatorii aplicației susțin că viitorul sistem va reduce mult costurile, pierderile primăriei, dar și aglomerația. Și asta datorită hărților interactive care vor anunța șoferul în timp real dacă și unde există un loc liber de parcare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: