Românii interesați de locuri de muncă în străinătate au la dispoziție, în această perioadă, mai multe oferte de angajare pentru șoferi, în țări precum Marea Britanie, Germania sau Olanda.
Marea Britanie. O agenție de recrutare britanică specializată în furnizare de forță de muncă în logistică, distribuție și transporturi caută 20 de șoferi de TIR care să lucreze în Marea Britanie. Compania nu cere comision.
Candidații trebuie cunoască limba engleză și vor avea de aprovizionat supermarket-uri din următoarele orașe: Liverpool, Heywood, Rochdale și Leeds.
Printre responsabilitățile șoferilor se numără: efectuarea transportului de marfă în condiții optime și conform graficului, livrarea produselor către magazine, menținerea legăturii cu dispecerii sau managerii de transport și respectarea timpilor de conducere și a celor de odihnă.
Șoferii vor fi plătiți cu sume cuprinse între 9 și 15 lire pe oră, așadar plata pentru o lună de muncă poate ajunge la 2.400 de lire, adică 3.274 de euro.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Marea Britanie. O firmă de recrutare caută 40 de șoferi care să muncească în Anglia. Candidatul ideal cunoaște limba engleză la nivel conversațional și este o persoană responsabilă, dornică să muncească minim 40 de ore pe săptămână.
Printre responsabilități se numără livrarea de componente auto în condiții de siguranță în diferite locuri din Marea Britanie. Salarizarea este de 13 lire pe oră, așadar ajunge la 2.080 de lire pe lună, adică 2.835 de euro.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Uniunea Europeană. O companie specializată în transportul rutier de marfă angajează 10 șoferi care cunosc la nivel conversațional o limbă de circulație internațională (engleză, germană sau franceză) și care au cunoștințe minime de mecanică auto.
Salariul este de 1.600 – 1.800 de euro pe lună și se oferă și bonusuri. Firma folosește camioane noi, moderne, iar timpul de lucru va respecta reglementările UE. Șoferii vor primi echipament de lucru adecvat: jachetă, vestă, încălțăminte și se va face un training la angajare.
Programul de lucru este de 8 săptămâni pe camion, urmate de 3 săptămâni de concediu plătit.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Marea Britanie. O agenție de recrutare caută șoferi care să muncească în Anglia (transport de mărfuri sub temperatură controlată, nu se transportă mărfuri periculoase). Transporturile se efectuează exclusiv pe teritoriul Angliei. Programul de condus este de 180 de ore pe lună, iar timpii de încărcare și descărcare sunt plătiți.
Oferta de muncă asigură un venit brut estimat la 700 – 900 de lire pe săptămână, așadar pot ajunge la 3.600 de lire pe lună, adică 4.900 de euro.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Uniunea Europeană. Un grup de companii de transport din UE angajează 8 șoferi cu experiență în conducerea camioanelor de mare tonaj. Candidatul ideal respectă timpul regulamentar de conducere / odihnă, are o atitudine pozitivă și serviabilă față de clienți și are un comportament respectuos în general.
Șoferii vor lucra cu cele mai noi și mai moderne camioane, vor primi salariu competitiv, asigurare medicală și li se va asigura plata orelor suplimentare de noapte. Programul de lucru este de 8 săptămâni pe camion, urmate de 3 săptămâni de concediu plătit. Șoferii vor primi echipament de lucru adecvat: jachetă, vestă, încălțăminte.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Uniunea Europeană. O companie specializată în logistică și transport internațional angajează conducător auto profesionist pentru transport european. Șoferii trebuie să fie buni cunoscători de limba engleză sau germană.
Angajații lucrează după programul: 5 săptămâni de muncă, perioadă urmată de o săptămână de zile libere. Printre beneficii se numără: asigurare de călătorie, pensie privată Pilonul III plătită de companie.
Oferta salarială este de peste 1.500 de euro.
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
Uniunea Europeană. O companie caută șoferi pentru trafic internațional care să lucreze în străinătate după următorul program: 4 săptămâni în străinătate, urmate de o săptămână liberă.
Se oferă contract de muncă, training profesional pentru șoferi în Olanda și un salariu competitiv, care pornește de la aproximativ 1.500 de euro net, cu posibilitate de creștere, după perioada de training și îndrumare (mentorat).
AICI puteți aplica și puteți afla mai multe informații despre aceste locuri de muncă.
AICI puteți găsi și alte locuri de muncă în străinătate pentru șoferi.
Dacă acest articol vi s-a părut util și vreți să fiți la curent și cu alte oferte de pe piața muncii, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Locuri de muncă în Anglia. Se caută lucrători în depozite, salarii de peste 1500 de euro
Locuri de muncă pentru români în străinătate și în domeniul IT
KFC face angajări în 11 orașe. Experiența nu e necesară
Joburi în străinătate pentru toți. 43 de oferte de muncă în vestul și nordul Europei
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: