Viața unei femei care a fost hărțuită din adolescență pentru felul în care arată este subiectul unui nou film care a avut premiera duminică în cadrul festivalului „South by Southwest” din Austin, Texas, relatează BBC.
Lizzie Velasquez avea 17 ani când, în timp ce căuta muzică pe internet, a dat peste un videoclip de pe YouTube intitulat „Cea mai urâtă femeie din lume”. Nu se aștepta ca femeia care apărea în videoclip să fie chiar ea. Filmulețul avea 8 secunde și fusese urmărit de peste 4 milioane de ori.
„Am fost șocată”, a povestit Lizzie. „Însă când am început să citesc comentariile am fost cu adevărat consternată”, a continuat ea.
„De ce au păstrat-o părinții?”, se întreba unul dintre comentatori. „Dați-i foc!”, spunea altul. Unii internauți spuneau că ar trebui să se sinucidă. Un utilizator spunea că dacă ar vedea-o pe stradă ar orbi. Erau mii de comentarii, iar Lizzie nu s-a putut abține să nu le citească pe toate.
„Am plâns multe nopți. Ca adolescentă, credeam că viața mea se terminase. Nu puteam să vorbesc cu nimeni, nu am spus niciunuia dintre prietenii mei, eram atât de șocată că se întâmplase așa ceva”, a explicat tânăra.
Lizzie era obișnuită să fie hărțuită în fiecare zi pentru felul în care arăta. Născută cu două afecțiuni rare – sindromul Marfan și lipodistrofie – corpul său este incapabil de a acumula grăsime, indiferent cât de mult mănâncă.
„Este insuportabil pentru o fată de 13 ani să fie hărțuită încontinuu”
În prima ei zi de grădiniță colegii de clasă s-au ferit de ea, speriați. Acum, la 26 de ani, are 1,57 m și cântărește aproximativ 27 de kilograme. Cu ochiul drept nu vede deloc, iar cu celălalt vede cu greutate. Și-a petrecut o mare parte din viață prin spitale: a suferit intervenții chirurgicale la ochi, la urechi, o reconstrucție completă a piciorului, a făcut teste ale densității oaselor și teste de sânge. Abia anul trecut medicii au reușit să îi pună un diagnostic.
Uneori nu are energie din cauza afecțiunilor de care suferă, iar corpul său are nevoie de mult timp pentru a lupta împotriva infecțiilor. În noiembrie anul trecut a fost internată în spital din cauza unor probleme cu esofagul. Are probleme recurente și cu piciorul drept care i se fracturează ușor deoarece nu are grăsime pe talpă.
Însă Lizzie este o luptătoare și spune că nu se dă bătută: „În adolescență obișnuiam să mă uit în oglindă și îmi doream să-mi dispară sindromul. Îl uram pentru că mi-a cauzat atât de multă durere de-a lungul vieții. Este insuportabil pentru o fată de 13 ani să fie hărțuită încontinuu”.
Originară din Texas, Lizzie a avut la naștere doar 1,2 kilograme. Doctorii le-au spus părinților că, probabil, o vor îngriji toată viața. Le-au spus că este foarte posibil ca fata lor să nu vorbească, să nu meargă și să rămână total dependentă de ei, pentru tot restul vieții. Nu știau ce speranță de viață ar putea avea.
Hotărâți să îi ofere fetei lor o viață plină de dragoste, părinții Rita și Lupe au explicat că nu s-au gândit niciodată „de ce li se întâmplă lor acest lucru”. Erau nerăbdători să o ducă pe fiica lor acasă și să înceapă o viață nouă.
Lizzie, care a absolvit Universitatea de Stat din Texas, specializându-se în comunicare, a povestit pentru BBC că tocmai datorită acestei atitudini a părinților săi a reușit să gândească pozitiv chiar și atunci când era jignită la școală sau când oamenii își băteau joc de ea pe stradă. Când era copil, părinții i-au spus să meargă la școală cu capul sus, să zâmbească și să fie drăguță cu toată lumea, indiferent de felul în care oamenii se purtau cu ea. Mesajul părinților s-a întipărit în mintea lui Lizzie, iar acum ea spune că l-a iertat pe cel care a postat filmulețul de pe YouTube în urmă cu 9 ani.
„Nu știu prin ce trece acea persoană. Viața mea e grea uneori, dar viața acelui om ar putea fi și mai dificilă”, a comentat ea.
„Nu am să fiu o victimă, ci am să fac o schimbare”
Cu timpul, Lizzie a decis să încerce să schimbe ceva în jurul ei. Și-a lansat propriul canal de YouTube pentru a le arăta oamenilor cine era persoana din spatele „celei mai urâte femei din lume” și pentru a-i învăța pe alții să fie încrezători în ei înșiși și să se simtă bine în propria piele. Are în jur de 240.000 de abonați la canalul său, iar un discurs pe care l-a ținut în 2013, numit „Cum te definești?”, are peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube.
Lizzie spune că a creat o comunitate uimitoare în jurul ei în mediul online, iar oamenii care au fost hărțuiți la rândul lor îi împărtășesc propriile experiențe.
Alături de Tina Meier, a cărei fiică s-a sinucis după ce a fost hărțuită online, Lizzie face lobby pe lângă membrii Camerei Reprezentanților din Congresul SUA pentru ca aceasta să voteze prima lege federală împotriva hărțuirii. Dacă legea ar trece, toate școlile ar trebui să înregistreze fiecare act de hărțuire și ar primi fonduri pentru a combate fenomenul.
Acum, viața lui Lizzie și lupta ei împotriva hărțuirii sunt în centrul unui documentar lansat la sfârșitul săptămânii trecute. Regizoarea Sara Hirsch Bordo spune că filmul nu este doar despre Lizzie, ci este o poveste universală despre toți cei care au fost hărțuiți vreodată.
„Triumful său în fața adversității și traversarea unei experiențe dureroase sunt universale. Oamenii erau însetați să audă o poveste în care cineva îi înfruntă pe agresori și spune <Nu am să fiu o victimă, ci am să fac o schimbare>”, a explicat Bordo.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Preotul care curăță malurile râurilor de gunoaie împreună cu enoriașii
Recuperarea datelor din telefon – ce faci dacă ai șters accidental documente
Cum a devenit o coțofană membrul unei familii
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:










Nu pot citit ce scrie. Mi-au dat lacrimile. Cum pot fi oamenii atat de rai ? Iar in SUA nu exista ac de cojocul nemernicilor ?
oameni rai sunt peste tot……important e ,ca oamenii buni sa faca ceva ….altfel………….totul e la fel……………
Lobby impotriva hartuirii in scoli… atata timp cat nu se intampla nimic fizic, nimic violent, nu prea vad cum niste copii care zic lucruri rele pot fi acuzati de hartuire, sau niste oameni in toata firea care o fac urata pot fi acuzati de hartuire. O asemenea lege ar fi contra dreptului la libera exprimare. Unei asemenea legi i-ar urma bagarea la temnita a tuturor care zic ceva negativ la tv sau pe internet fata de altcineva. Cenzura pasul urmator deoarece nimeni n-ar mai risca sa zica ceva. E dreptul fiecaruia sa aiba o opinie despre cineva si sa o exprime, fie ca persoana aceea este obeza, urata, slaba, inalta, are un handicap fizic, mental, la fel cum poate fi frumoasa, supla, eleganta etc. O opinie pozitiva sau negativa este tot o opinie, nu poate fi incriminata in nici un fel.
@Cetateanul…. omule, nu stiu daca esti femeie sau barbat … sau poate ambele, dar trebuie sa cunosti faptul ca o hartuire nu este doar fizica ci si psihica, mult mai complexa decat cea fizica pentru ca te afecteaza pentru tot restul vietii tale. Ti-am dat prea multe informatii motiv pentru care …. citeste cel putin o carte in viata asta!!!
Nu conteaza opinia pt domnul x, atata timp cat isi constientizeaza defectul, handicapul, etc. fie ca e jignire, fie ca e compliment, tot depresiv ramane, desi hartuirea de orice natura ar trebui pedepsita. Chiar daca lumea s-a civilizat f mult in ultima perioada, tot nu ne putem mintii pe noi insine, sau nu ne putem aburii instinctele, tot ce este iesit din standard, pe extrema negativa, ne creeaza repulsie, si cu toata ratiunea s-a ajuns, cel mult, la ignoranta. Oamenii astia sufera oricum, chiar daca ii jignesti sau nu, iar solutii pt ei nu prea sunt, din pacate.
@dan
Se spune ca tiganii, cand copilul lor a ajuns jegos, se intreaba unul pe altul: il spalam, sau facem altul ?
Asa si cu fiintele acestea nefericite, oricum nu vor fi fericite niciodata, atunci ce rost are sa ne mai batem capul cu ele? Mai bine sa le… eutanasiem. Ba, eu as zice nici sa nu mai mancam, ca tot flamanzi ramanem.
Se cunoaste ca esti neam de traista si cand vezi pe cineva care are probleme fizice s-au psihice iti place sa razi de el ca un cocalar. Daca esti inpotriva unei asemenea legi atunci iti place sa cam iei lumea la misto, te crezi macho, destept si superior. Tu nu ai de unde sa stii ca nu poti judeca un om (si nu poti rade de el) decat dupa caracter si personalitate nu dupa cum arata.
Dle “Cetatean” ,ipotetic,daca eu te fac prost,asa e ca nu te superi? Daca te fac,ipotetic, urat,prost si retardat mintal,incapabil sa simti vreun pic de compasiune pentru o fiinta umana suferinda,vei intelege,nu? Adica,imi exprim opinia ca am dreptul,nu? Si daca tot te fac in fel si chip,ipotetic,as putea sa-ti si spun sa te sinucizi ca traiesti degeaba,faci doar umbra pamantului si nu ii pasa nimanui de persoana ta jalnica si ca nu te vrea nimeni pe lumea asta…”ipotetic”. Ce ai spune? Suna bine? Esti nerabdator sa auzi asa ceva de la o persoana care isi “exprima” parerea…? Cand vei fi pregatit sa auzi asa ceva de la o persoana pe care nu o cunosti,care nu te cunoaste si poate nu o va face vreodata,atunci mai stam de vorba. Si ca un sfat,pune mana si citeste drepturile omului ca sa afli si tu care e faza cu libertatea si libera exprimare! Si ca sa te lamuresc la ce ma refer,sa nu iti framanti creierasul “prea odihnit” , libertatea unui om se poate numi libertate atat timp cat nu ingradeste libertatea altuia. Doar daca nu planuiesti sa schimbi drepturile omului,iti sugerez sa te interesezi despre ce vorbesti inainte s-o faci,ca sa nu te faci de cacaco si sa nu lasi impresia ca esti una dintre cele mai jalnice fiinte umane cu care am avut contact pana acum… Sa nu iti dea Dzeu vreodata vreun necaz ca sa isi bata altii joc de tine si sa isi spuna “parerea” ca si tine ca o sa iti pui streangul la gat! Si ca sa concluzionez,nu stiam ca mai exista asemenea oameni josnici ca tine care sunt de acord cu jignirea si hartuirea cuiva…Existenta ta imi creeaza repulsie!
Unii nu o sa inteleaga nciodata cum … niste cuvinte dor mai rau decat o palma! Vad cum unele persoane din jurul meu( chiar si eu) mai slabe, care iarta mereu si sunt intelegatoare… sunt bataia de joc a lumii! Pana la urma suntem oameni, nu animale! Hartuirea este pentru copii retardati mintal care ar fi trebuit sa-si anuleze nasterea si care nu se uita la ei cat de patetici sunt si cat de bine se descriu pe ei. Totu’ pleaca de la parintii care nu le pasa de educatia si cresterea copiilor. Cu timpu’ o sa ajungem sa ne dam in cap pe strada, oriunde! Nu prea mai exista civilizatie, oameni cu o gandire mai buna si cu un suflet mare, care sa le fie mila si sa se gandeasca de doua ori inainte de a vorbi. Sa se gandeasca… cum ar fi daca eu as fi fost in locul persoanei hartuite, care tocmai i s-a spus…. balena, scandura, tampita, urata, anuleaza-ti nasterea, da-ti foc, impusca-te, retardato, jigodie imputita, ipotenta, esti degeaba, ocupi un loc in plus… sau 7000 de locuri, arati ca dracu, esti urata cu spume, imi provoci greata, iti faci selfie din satelit, nici drq nu se uita la tine, … ETC! Si tot asa comenteaza si jignesc persoanele fara sa-si dea seama de greselile imense pe care le fac! Ce sa le spun, inafara ca sunt doar niste persoane inculte care nu gandesc inainte de a jigni o persoana nevinovata care merita sa fie respectata macar putin!
@XY va sustin parerea!!! Ar trebui sa mai existe si oameni cu capul pe umeri, nu doar oameni care arata cat de smecheri si bogati sunt si ce pot face ele… si cand colo sunt doar niste persoane mai slabe, sarace si neajutorate!!!
Unii nu o sa inteleaga nciodata cum … niste cuvinte dor mai rau decat o palma! Vad cum unele persoane din jurul meu( chiar si eu) mai slabe, care iarta mereu si sunt intelegatoare… sunt bataia de joc a lumii! Pana la urma suntem oameni, nu animale! Hartuirea este pentru copii retardati mintal care ar fi trebuit sa-si anuleze nasterea si care nu se uita la ei cat de patetici sunt si cat de bine se descriu pe ei. Totu’ pleaca de la parintii care nu le pasa de educatia si cresterea copiilor. Cu timpu’ o sa ajungem sa ne dam in cap pe strada, oriunde! Nu prea mai exista civilizatie, oameni cu o gandire mai buna si cu un suflet mare, care sa le fie mila si sa se gandeasca de doua ori inainte de a vorbi. Sa se gandeasca… cum ar fi daca eu as fi fost in locul persoanei hartuite, care tocmai i s-a spus…. balena, scandura, tampita, urata, anuleaza-ti nasterea, da-ti foc, impusca-te, retardato, jigodie imputita, ipotenta, esti degeaba, ocupi un loc in plus… sau 7000 de locuri, arati ca dracu, esti urata cu spume, imi provoci greata, iti faci selfie din satelit, nici drq nu se uita la tine, … ETC! Si tot asa comenteaza si jignesc persoanele fara sa-si dea seama de greselile imense pe care le fac! Ce sa le spun, inafara ca sunt doar niste persoane inculte care nu gandesc inainte de a jigni o persoana nevinovata care merita sa fie respectata macar putin! @XY va sustin parerea!!! Ar trebui sa mai existe si oameni cu capul pe umeri, nu doar oameni care arata cat de smecheri si bogati sunt si ce pot face ele… si cand colo sunt doar niste persoane mai slabe, sarace si neajutorate!!!
Din cauza unora care gandesc asa ca tine mai animalule vorba unui “ilustru”inaintas al tau!!Noroc pe mine ca am libertatea de exprimare sa pot sa te numesc asa cu toate ca aceste fiinte(animalele} nu pot fi comparate cu tine pentru ca le-as jigni!!
Astăzi, mai mult ca oricând, simt că timpul se scurge din ce în ce mai încet. Astăzi simt că nu mai pot să mă ridic. Nici nu cred că mai vreau. Aş vrea să mă ascund aici, în colţul camerei, pentru totdeauna. Sau să dispar. Nu mă pot privi în oglindă şi nici nu pot privi oamenii în ochi. O furtună de gânduri, plânsete, frânturi de amintiri şi anateme îmi vâjâie în minte: „Eşti urâtă şi grasă!”, „purcica din a 9-a c!”, „nu ştiu cum te suporţi”… „oamenii graşi sunt bolnavi şi urâţi”, „în locul tău nu aş ieşi din casă”, „cât crezi că trăiesc oamenii graşi?”. Nu pot să mă adun şi nici nu pot opri această durere şi furie. Sunt prinsă într-o spirală de umbre din care nu mai pot ieşi. Corpul acesta…diform…sunt eu…Am adunat până astăzi atâtea respingeri încât sunt convinsă că nu voi reuşi niciodată să fiu un om normal, să am prieteni, să fiu iubită… Pentru că sunt prinsă în acest corp. Am încercat atâtea metode să devin normală, să scap de corpul acesta hidos: am renunţat la mâncare, diete, am luat pe ascuns pastile pentru slăbit…nimic nu a mers…Nimic nu va funcţiona…Nu mă mai suport! Am încercat, de atâtea ori, să îmi dau seama cu ce am greşit să mă nasc aşa….de ce nu pot fi acceptată aşa cum sunt, încât am obosit. Cu adevărat am obosit…este o luptă pe care nu o mai pot duce! Simt că orice privire mă judecă, mă condamnă…dacă voi dispărea…când voi fi moa….moartă poate ceilalţi vor fi fericiţi…aşa se va termina această suferinţă…
Da, nici eu nu-s de acord, mi-e mila de cei ca ea dar nu poti inchide gura intregii societati in felul asta. O sa ajungem sa nu mai putem spune absolut nimic despre nimeni. Ea sa zicem ca are motive serioase sa fie contra hartuirii, dar daca apare o lege din asta oricine se poate da atacat si sa se apuce sa-i terorizeze el pe cei din jur, impunandu-le cenzura sub amenintarea acuzarii de hartuire.
Da, nici eu nu-s de acord, mi-e mila de cei ca ea dar nu poti inchide gura intregii societati in felul asta. O sa ajungem sa nu mai putem spune absolut nimic despre nimeni. Ea sa zicem ca are motive serioase sa fie contra hartuirii, dar daca apare o lege din asta oricine se poate da atacat si se poate apuca sa-i terorizeze el pe cei din jur, impunandu-le cenzura sub amenintarea acuzarii de hartuire.
LIPSA DE CULTURA SI EDUCATIE !! NIMENI NU CRED CA AR DORI SA FIE IN LOCUL IEI !! ASA A VRUT DOMNUL SI ATUNCI ?????? DESTUL IE CONSTERNATA DE HANDICAPUL PE CARE IL ARE
INCEARCA SA-I ALINI SUFERINTA PRINTRUN SINGUR GEST -RESPECT CA DOAR IE O FIINTA NU ??????????
si incultura ………e un mare handicap………..
Eu sunt de parere ca fiecare sa isi vada de bucatica lui. De ce trebuie sa emitem pareri despre cum arata cineva? De ce trebuie sa emitem pareri despre religia cuiva? de ce trebuie sa ridicam la rang de mare arta parerismul. De ce sa ne crestem copii in spiritul ” datului cu parerea ca oricum e gratis”? Si ne mai miran de ce suntem atacati. L a roamani este vorba ” ce tie nu-ti place altuia nu-i face”
@Cetateanul
Haideti sa facem o diferenta de rutina, intre cum se poate simti cineva care se abtine sa spuna ceva rau despre altcineva si cat de groaznic se poate simti o persoana care a fost agresata verbal de catre alt semen al ei, slobod la gura? Probabil ca multi termeni din dictionar ar trebui sa dispara, in opinia unora, ca de exemplu chiar acestia: agresiune verbala, adica jignire, adica ofensare, adica bataie de joc, etc. Cam cu asta s-ar confrunta “nedreptatitii” societatii, deci cu frustrarea de a nu-si mai putea oferi placerea sa fie rau cu altul. Este vorba de sentimente aici, nu doar de opinie, de vorbe.Practic lucrul acesta nu se refera la drepturi materiale , nici spirituale, fara de care noi, oamenii am suferi prejudicii, ci la dreptul de a avea libertatea sa fim rai cu semenii nostri, fara ca acestia sa ne fi facut ceva. Comparand situatiile, aceia care-si aroga libertatea la opinie, nu cer decat libertatea rautatii, in schimbul suferintei altora si nicidecum un drept vital,inalienabil,fara de care imaginea, sanatatea, starea materiala,etc. ale persoanelor respective ar avea de suferit.
Daca pana acum, “parerile” exprimate cu voce tare, puteau sa conduca in mod direct, chiar si la manifestari violente, uneori dramatice, acum se infiripa ideea ca toata planeta se va transorma in oameni insensibili, care vor primi mojicia cu zambetul pe buze.Stiam ca bolile psihice nu ar fi si altceva decat urmarile agresiunilor de orice fel ale unora asupra altora, dar se pare ca in curand, va aparea o noua maladie a umanitatii, boala frustrarii de a nu avea dreptul la rautate ( si care, in opinia unora, nu s-a manifestat suficient de liber pana acum,recalamand privilegii absolute!).
Raman totusi niste insule, cum ar fi homosexualii si evreii. Deci, cine poate face aceasta triere, fara riscul de discriminare, sau cu certitudinea celui mai bun rationament?
caracter de luptator ,se agata de viata si reuseste sa treaca peste toate si toti ,de la aceasta fata ar trebui sa ia lectii de viata cei ce aleg sa se sinucida ,cei slabi ,cei care judeca pe altii etc,eu ai doresc multa sanatate si sa fie tare curajoasa in continuare .
De la aceasta fata ar trebui sa ia lectii de viata cei ce aleg sa se sinucida ,cei slabi ,cei ce judeca pe altii.aceasta fata are un caracter de luptator se agata de viata si reuseste sa lupte cu semenii ei ,eu ai doresc multa sanatate si putere sa lupte an continuare
Pentru ” cetatenii ” care cred si sustin ca ” e dreptul fiecaruia sa aiba o opinie si sa o exprime ” ,
daca tu, o persoana normala din toate punctele de vedere ai un accident sau te imbolnavesti si ajungi in situatia nefericita de a avea un handicap de orice natura ar fi el, sau ai deveni obez, sau ai ajunge prea slab, presupun ca nu te-ar deranja daca cei care intra in contact cu tine iti spun : ” ologule… ciungule….chiorule…orbule “, “de cand esti gras ca o balena “… sau ” esti atat de slab ca o radiografie ar fi invidioasa, aia are mai multa consistenta ” …. ” paraliticule ” ……te simti chiar integrat si iubit de semenii tai, semeni care au tras lozul castigator cand s-au nascut si nu au un fizic neatractiv.
Din pacate lumea in care traim si vremurile, te fac sa te simti prost si in afara randului lumii, daca nu ai un telefon de ultima generatie ce sa mai vorbim despre felul in care aratam fizic…. va doresc voua acestor cetateni ” perfecti ” sa nu ajungeti in situatia de a avea nevoie de un astfel de om ” dezagreabil fizic” pentru ca poate atunci veti avea decenta sa refuzati ajutorul pe motivul intemeiat de altfel ca nu vreti sa va ajute un om urat….. mai bine sa muriti in ” perfectiunea voastra “.
A fi frumos nu este un merit sau o calitate, dar fiecare dintre noi putem sa fim inteligenti si sa discernem cand putem sa ne exprimam opinia despre un om aflat in fata noastra.
Discernamantul este ceea ce ne deosebeste de animale… care oricum sunt mai oameni decat multi dintre semenii nostrii.
Si daca tot este un drept sa imi exprim si eu opinia despre persoana ta care sigur te va face sa te simti uman….. ” dragule, esti un parazit oligofren …o protozoare umana ” asta pentru ca asa trebuie sa fie ” politically correct “.
Sper “decat “sa nu te reproduci prin fotosinteza .
Impresionant ! Andreea Dogar imi dovedeste inca o data ca este nu numai o foarte talentata fotografa, dar si o buna ziarista.
Toata admiratia pentru autoarea articolului si tot respectul pentru curajul de a aborda asemenea teme . Asta ma face sa cred ca omenia, dragostea de aproapele nostru ,mai ales in asemenea situatii,este inca vie ,la majoritatea dintre noi !! SPER !!!
Eu, în locul unei minunate lecţii de viaţă oferită de Muma Pădurii şi Ciuma Ciumelor, prefer oricând o lecţie oribilă şi ludică din partea unei frumuseţi netunate.
Eventual pe acordurile neasemuite ale lui SALAM… cocalar nenorocit…
Sant convins ca na-i avea erctie newer,dar sa-i vorbesti nu te doare.Si mai banuiesc ca frumusetea spirituala poate compensa schimonosirea trupuilui.De prea multe ori diamantele sunt ascunse in kkt,iar frumusetea e de cacat.Sincer,nici eu nu as declara ca mor de dragul ei,dar sa-i spun cea mai…frumusetea e trecatoare,dar prostia vesnica.Numai noi cei frumosi(in ochii nostri) putem fi tampiti,nu stim ce poarta in suflet un OM
Ai dreptate! Nu exista tratamente pentru prostie, iar pentru Domnul cutare cutarescu…. @NEMESIS .. ca sa spun decat ca este un om fara minte, prost de bubuie, care nu se gandeste decat la el, vorbeste gura inainte de creer, este un om josnic si jalnic din orice punct de vedere si mult mai urat decat prevede legea! Saraca femeie are tot dreptul sa-si spuna parerile si suferitele pin care a trecut si care doreste sa ajute alte persoane care sunt la fel de hartuite. O sustin din toate punctele de vedere, iar tu, Domnu’ NEMESIS… sa te duci la un Psihiatru, ca la Psiholog nu gasesti tratament! Sa te uiti la tine cat de urt esti in interior si cat de jalnic! Mi-e rusine si jena cu asa oameni ca tine!
Aici este vorba de toleranta pe care o invatam doar prin educarea instinctelor. Nimeni nu si-ar dori sa fie in pielea ei, insa oricare dintre noi puteam fi. Daca privim din aceasta perspectiva, cu siguranta suntem capabili sa ne infranam instinctul primar de repulsie si sa lasam loc tolerantei si bunatatii. Isus a lasat o regula de aur pe care, daca am aplica-o toti, lumea ar deveni un loc mai frumos: ,,Tot ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor.”
Frumusețea vine din interior. Prețuim oamenii nu pentru silicoane, botox sau mai știu eu ce, ci pentru bun simț bunătate , respect și gândire pozitivă. Oamenii urâți sunt cei care împrăștie în jurul lor cuvinte și atitudini mizerabile, oameni toxici care bârfesc pe alții și nu se uită ei înșiși în oglindă să conștientizeze ce hidoși sunt.
Ați vorbit azi pe cineva de rău? Ați necăjit pe cineva? Ați făcut să curgă pe obrajii cuiva lacrimi? Atunci sunteți urâți.
Astăzi, mai mult ca oricând, simt că timpul se scurge din ce în ce mai încet. Astăzi simt că nu mai pot să mă ridic. Nici nu cred că mai vreau. Aş vrea să mă ascund aici, în colţul camerei, pentru totdeauna. Sau să dispar. Nu mă pot privi în oglindă şi nici nu pot privi oamenii în ochi. O furtună de gânduri, plânsete, frânturi de amintiri şi anateme îmi vâjâie în minte: „Eşti urâtă şi grasă!”, „purcica din a 9-a c!”, „nu ştiu cum te suporţi”… „oamenii graşi sunt bolnavi şi urâţi”, „în locul tău nu aş ieşi din casă”, „cât crezi că trăiesc oamenii graşi?”. Nu pot să mă adun şi nici nu pot opri această durere şi furie. Sunt prinsă într-o spirală de umbre din care nu mai pot ieşi. Corpul acesta…diform…sunt eu…Am adunat până astăzi atâtea respingeri încât sunt convinsă că nu voi reuşi niciodată să fiu un om normal, să am prieteni, să fiu iubită… Pentru că sunt prinsă în acest corp. Am încercat atâtea metode să devin normală, să scap de corpul acesta hidos: am renunţat la mâncare, diete, am luat pe ascuns pastile pentru slăbit…nimic nu a mers…Nimic nu va funcţiona…Nu mă mai suport! Am încercat, de atâtea ori, să îmi dau seama cu ce am greşit să mă nasc aşa….de ce nu pot fi acceptată aşa cum sunt, încât am obosit. Cu adevărat am obosit…este o luptă pe care nu o mai pot duce! Simt că orice privire mă judecă, mă condamnă…dacă voi dispărea…când voi fi moa….moartă poate ceilalţi vor fi fericiţi…aşa se va termina această suferinţă…