LISTĂ. Spitale de stat din România unde medici și asistente refuză plicul pacienților

spitale fără șpagă

Foto: alexnedea.ro

Cu ajutorul cititorilor săi, jurnalistul de investigație Alex Nedea de la Recorder a realizat o hartă a spitalelor din diverse orașe din România unde pacienții au fost tratați bine fără să le dea medicilor șpagă.

Jurnalistul de investigație a realizat această hartă după ce în urmă cu două săptămâni a fost internat de urgență într-un spital de stat din București unde a fost operat din cauza unei afecțiuni apărute din senin care îi punea viața în pericol. Nimeni din spital nu a aflat că lucrează în presă, așa că a observat „incognito” viața dintr-un spital de stat din România.

El a fost plăcut surprins să vadă că medici și asistente din secția Chirurgie de la Spitalul „Elias”, unde fusese internat, refuzau plicul.

Ulterior, sute de cititori i-au transmis numele secțiilor și spitalelor de stat din țară unde au fost tratați corect, fără să fie nevoiți să le dea bani cadrelor medicale.

Printre secțiile menționate de cititori se numără:

„Sunt conștient că în aceste unități sanitare ale binelui nu tot personalul medical procedează la fel de etic. Experiența pacienților poate fi diferită în interiorul aceleiași unități sanitare, în funcție de medicii și de asistentele pe care i-au întâlnit. Scopul hărții este să semnalizeze locurile unde acești buni profesioniști există.

Scopul acestei hărți este ca pacienții să înțeleagă că bulinele astea albastre de pe hartă înseamnă, de fapt, nu instituții, ci medici și asistente cu nume și prenume, profesioniști din spitale care au decis să facă primii pași ai schimbării. Sunt oameni care nu doar că nu cer plicul, dar au renunțat să îl mai accepte chiar și atunci când pacienții insistă”, mai scrie Alex Nedea pe blogul său.

Găsiți harta interactivă aici.

Vă recomandăm și:


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version