AcasăAlegerile editorilorIohannis a oprit măcelul din păduri

Iohannis a oprit măcelul din păduri

-

Președintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare un proiect care modifica Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

„Intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi considerăm că sunt de natură să aducă atingere unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituție, cum este dreptul de proprietate, să afecteze protejarea unor specii cinegetice și, în consecință, să antreneze declanșarea unei noi proceduri de infringement împotriva României”, se arată în cererea de reexaminare transmisă către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Opriți măcelul păsărilor cântătoare!”

La sfârșitul lunii februarie, Camera Deputaților a adoptat un proiect de modificări în ceea ce privește Legea vânătorii. Una dintre principalele modificări se referea la faptul că vânătoarea se poate face și pe terenurile proprietate privată, fără acordul proprietarului. De asemenea, foarte important, perioada de vânătoare pentru anumite specii de păsări a fost majorată cu până la trei luni.

Ornitologii i-au cerut președintelui Klaus Iohannis și să interzică vânătoare păsărilor cântătoare, România fiind printre ultimele țări din Uniunea Europeană care mai permite acest lucru.

Potrivit unei scrisori semnate de 16 organizații care fac parte din Federația Coaliția Natura 2000 România, prelungirea perioadei de vânătoare cu până la trei luni pentru o parte dintre păsări, coincide cu perioada de împerechere și de creștere a puilor.

Deputat: România e un paradis al vânatului și trebuie să rămână așa!

Modificarea Legii vânătorii a fost votată de 303 deputați, 16 s-au abținut, iar 11 voturi au fost împotrivă.

Potrivit Hotnews.ro, deputatul Kelemen Atilla Bela Laszlo a declarat că România este un „paradis al vânatului” și trebuie să rămână așa. „Eu cred că toți vânătorii din România, și nu numai ei, au această datorie, să păstreze România în acest cadru de paradis al vânatului. Multe specii de vânat există astăzi, și nu numai în România, dar și pe glob, numai datorită protecției date de vânători, fiindcă vânătorul este un principal factor de protejare a vânatului.

Cine crede că vânătoarea este doar actul de împușcare, după unii care folosesc alte cuvinte: uciderea vânatului, se înșală amarnic. Un mare scriitor al vânătorii mondiale a zis undeva o frază: „Vânătoarea înseamnă foșnet de pădure și goana după vânat, dar mai mult foșnet de pădure”, a declarat deputatul Kelemen Atilla Bela Laszlo.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și celelalte articole din seria GreatNews dedicată violenței domestice alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Prizonieră într-o Românie crudă. Când pumnul e lege de căpătâi
O dramă dintr-un milion. „Femeia trebuie să țină casa, chiar dacă îți dă o palmă”
O altfel de emigrare
1,2 milioane de motive pentru care Ziua Femeii nu există în România

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. A oprit macelul din paduri dar face cadou padurile cu totul prietenilor de la Holzindustrie Scweighofer! Sa vedem pe unde o sa mai cinte cucu…

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...