O filmare realizată de unul dintre medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București arată că un pacient internat pentru arsuri avea pe ceafă, în spatele urechii, o rană plină de larve de muște.
Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile și au fost publicate de jurnalistul Cătălin Totolontan pe site-ul său.
Pacientul era internat în secția Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului, iar între timp a decedat.
„Sunt oameni internați la Arși în urmă cu 10-11 zile. Au fost aduși direct la noi. Cum secția e plină de muște, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate, larve de muște. Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Și trebuie schimbate! Viermii stau pe pacient de cel puţin 24 de ore”, a declarat medicul care a făcut publică filmarea.
„Asta se întâmplă fiindcă nu se urmărește igiena pacienților. Difuzați această filmare pentru că Spitalul de Arși a ajuns să omoare oameni și ceva trebuie schimbat”, a mai spus el, citat de tolo.ro.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, medicul Adrian Stănculea, a declarat că pacientul a murit, însă nu din cauza viermilor care îi infectaseră rana.
„Pacientul a decedat, dar nu din cauza larvelor. Acele larve nu îl omoară. Nu înseamnă că le lăsam să stea pe pacient. Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situația asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru-cinci viermi. Sunt zone de necroză unde nu poți băga degetele și să speli ca pe mâini, că poți rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicatețe. E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiți că e ca la gunoi”, a declarat Adrian Stănculea la Antena 3.
O echipă de inspectori de la Direcția de Sănătate Publică București a demarat o anchetă la Spitalul de Arși, după imaginile publicate de Cătălin Tolontan. S-a demarat şi o anchetă internă.
Atenție! Imaginile vă pot afecta emoțional:
Apelul unui medic de la Spitalul de Arși: ”Difuzați această filmare pentru că Spitalul de Arși a ajuns să omoare oameni from Gazeta Sporturilor on Vimeo.
Recomandările editorilor GreatNews:
Se caută bone și îngrijitori de bătrâni. Salariu 2.300 de euro, experiența nu e obligatorie
Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligați să facă și locuințe ieftine
Cazul de sclavie din România a ajuns în presa internațională
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: