Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligați să facă și locuințe ieftine

Statul ar putea să-i oblige pe dezvoltatorii imobiliari să construiască și locuințe sociale. Potrivit unei strategii redactată de Ministerul Dezvoltării, citată de Capital.ro, se urmărește ca aproximativ 20% dintre apartamentele noi să coste sub 50.000 de euro.

Însă, fiecare primărie în parte ar urma să aibă libertatea de a decide numărul de apartamente ieftine de care are nevoie. Constructorii care nu sunt de acord, nu vor primi autorizație, se mai arată în proiectul Ministerului Dezvoltării.

Strategia propune înfiinţarea unor parteneriate public-private între primării şi dezvoltatori și pentru chirii. Pe baza acestor înţelegeri, autorităţile locale le-ar pune la dispoziţia investitorilor imobiliari terenuri pe care să fie construite blocuri destinate închirierii.

Dezvoltatorii ar urma să încaseze chiriile timp de 30 de ani, după care clădirile ar rămâne în proprietatea primăriilor.

Însă şi în cazul acestei propuneri vor trebui stabilite mai multe detalii importante. Dezvoltatorii trebuie să aibă parte de stimulente financiare suficient de mari cât să accepte o investiţie pe termen foarte lung.

Dar, potrivit documentului, nivelul chiriilor ar permite doar o rentabilitate modestă, ceea ce nu va fi în niciun caz pe placul dezvoltatorilor imobiliari.

Prin aceastră strategie se doreşte transferarea în mediul privat a sarcinilor pe care le are acum Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Teoretic, tinerii cu venituri insuficiente pot să stea cu chirie în apartamentele ANL şi în anumite condiţii, pot deveni proprietarii lor.

Recomandările editorilor GreatNews.ro:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.