Găini de închiriat, un proiect unic în România

găină
Foto: Stephen Ausmus via Wikimedia Commons

Mai mulți antreprenori din București au inițiat un proiect inedit în care se pot înscrie școlile și grădinițele interesate. În curtea instituțiilor este adus un coteț pentru găini, iar copiii învață să le îngrijească, relatează digi24.ro. Scopul întregului proiect este de a-i responsabiliza pe cei mici.

Copiii din grădiniţele şi şcolile din București au acum ocazia să vadă şi să înţeleagă cum se îngrijesc păsările. Astfel, în perioada în care găinile sunt închiriate de instituție, cei mici experimentează activităţi pe care le-au văzut doar în desene sau la adulţi.

„Foarte mulţi dintre ei chiar nu au văzut o găină vie sau nu au pus mâna pe o găină vie. Noi oricum vorbim la activităţi, avem planşe, imagini, colorăm, dar e altceva. S-a simţit vădit bucuria lor şi entuziasmul lor când au văzut găina şi au alergat-o”, a spus Mihaela Moroş, directoarea unei grădinițe din capitală.

„Am învăţat că au creastă, au un gât, au nişte pene şi au o codiţă”, a explicat o fetiță.

„În momentul în care avem şi un material viu este extrordinar pentru că li se dezvoltă limbajul în primul rând, iar apoi responsabilitatea. Proiectul acesta fiind unic în România şi ajungând la noi, este fantastic pentru că ei ies, le hrănesc, le dau apă. E minunat”, a precizat Viviana German, educatoare şi psiholog.

Iniţiativa proiectului aparţine unor tineri antreprenori din capitală, care şi-au propus să sporească curiozitatea celor mici şi să le amintească părinţilor de copilăria din curtea bunicilor.

„Noi vrem să ajutăm părinţii să privească educaţia şi altfel decât apelând la tehnologie sau să le propunem educatorilor să vadă şi altfel decât ce conţine programa şi de ce nu, hrănind o găinuşă ai ocazia de a petrece timp cu copilul tău sau ca educator”, a afirmat Viorel Oatu, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Programul este adresat atât şcolilor şi grădiniţelor din toată ţara, cât şi a părinţilor care vor să încerce o astfel de experienţă, alături de copiii lor, în curtea propriilor case.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în Germania, cu contract de muncă. Angajații model primesc și o excursie
Cele mai lungi cuvinte din limba română. Unul are 44 de litere
Locuri de muncă sezoniere pentru români în străinătate

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.