Fostă purtătoare de cuvânt din Jandarmerie, prinsă cu droguri în mașină

jandarmeria română

Foto: Jandarmeria Română / Facebook

Fosta purtătoare de cuvânt a Brigăzii de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost prinsă cu droguri în mașină, transmite publicația „Libertatea”.

Andreea Bumbac, care încă este angajată în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, a fost prinsă de polițiştii din Bucureşti la un control de rutină, într-o mașină, având substanţe interzise asupra sa.

Jandarmerița era în mașină, dar nu conducea autoturismul.

Potrivit publicației „Gândul”, în geanta femeii au fost găsite mai multe pliculețe în care se afla un praf alb, despre care oamenii legii bănuiesc că ar fi cocaină. De asemenea, a fost găsită și o hârtie făcută sul, folosită pentru prizarea drogurilor.

Bumbac și celălalt pasager se aflau într-un taxi și se întorceau de la un eveniment la Palatul Bragadiru.

Cazul este cercetat acum de Brigada de Combatere a Crimei Organizate București.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version