În acest weekend, în noaptea de 27 spre 28 septembrie – duminică spre luni – se va produce un fenomen astronomic extrem de rar, care nu a mai avut loc de 33 de ani: o Super Lună va coincide cu o eclipsă totală de Lună, iar fenomenul va fi vizibil și din România.
Potrivit USA Today, următorul fenomen de acest fel se va produce abia peste 18 ani.
O eclipsă totală de Lună se produce atunci când planeta noastră se află între satelitul natural al Pământului (aflat în faza de Lună plină) și Soare, iar umbra Pământului acoperă Luna.
În ceea ce privește Super Luna, fenomenul se referă la faptul că Luna pare mai mare decât de obicei deoarece se află puțin mai aproape de Pământ decât în mod obișnuit.
„Deoarece orbita Lunii nu este un cerc perfect, Luna se află uneori mai aproape de Pământ. Nu este nicio diferență fizică în cazul Lunii. Ea doar pare puțin mai mare pe cer. Nu este o modificare dramatică, însă ea chiar pare mai mare”, a explicat cercetătorul Noah Petro de la NASA, potrivit sursei citate.
Conform NASA, Luna pare cu 14% mai mare decât de obicei.
Ceea ce este extraordinar este ca o eclipsă totală de Lună să coincidă cu o Super Lună. NASA a anunțat că în secolul XX au existat numai 5 astfel de evenimente, în anii 1910, 1928, 1946, 1964 și 1982.
Eclipsa din acest weekend va fi ultima eclipsă totală de Lună până în anul 2018.
Eclipsa totală de Lună, vizibilă din România
În România, eclipsa începe la ora 3:11 (28 septembrie), are maximul la ora 5:47 și se termină în jurul orei de 7:16, când Luna apune, potrivit informațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Luna va sta complet în umbra Pământului între 5:10 și 6:23, momentul de maxim find ora 5:47. Este perioada când discul selenar va căpăta o culoare roșiatică (mai deschisă sau mai închisă în funcție de gradul de opacitate al atmosferei terestre).
Fazele eclipsei:
1. începutul eclipsei – 3.11
2. intrarea Lunii în umbră – 4.07
3. începutul eclipsei totale – 5.11
4. maximul eclipsei – 5.47
5. sfârșitul eclipsei totale – 5.23
6. Luna apune – 7.16
7. Luna iese din umbră – 7.27
8. sfârșitul eclipsei – 8.23
Ultimele două faze nu vor fi vizibile de pe teritoriul României deoarece Luna apune mai devreme.
Pentru că fenomenul se produce în a doua jumătate a nopții, Luna nu se va afla sus pe cer pe durata desfășurării eclipsei. Eclipsa începe cu Luna înspre sud-vest, aflată la aprox. 40° deasupra orizontului, în momentul maximului se va afla la 20°, iar după aceea se va apropia din ce în ce mai mult de orizont până când va apune (în jurul orei 7:16), potrivit site-ului Observatorului Astronomic.
O parte din fenomen va putea fi observat când afară se luminează de zi, noaptea terminându-se oficial la ora 5:32.
Cum se observă eclipsa
Pentru a observa această eclipsă nu aveţi nevoie de un instrument astronomic, eclipsa fiind vizibilă cu ochiul liber. În cazul în care aveţi un instrument astronomic, îndreptaţi-l spre Lună și veţi vedea mai îndeaproape suprafaţa lunară, mai notează reprezentanții Observatorului.
Fenomenul va putea fi observat din toată ţara, însă doar în cazul în care cerul este senin.
Din locul de unde se fac în prezent observațiile astronomice, Palatul Voievodal Curtea Veche, Luna nu se va putea vedea din cauza clădirilor alăturate.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Între timp, în Olanda: Microbuzele fără șofer încep să circule pe străzi
Site-ul românesc de pe care cumperi fără bani
Reduceri eMAG haine. Prețuri cu peste 70% mai mici
Locuri de muncă pentru șoferi în Germania, Anglia și Olanda. Salariile ajung la 4.900 de euro
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: