Experiment. Femei plătite cu 300 de euro pe lună ca să se lase de fumat

Medicii sfătuiesc femeile care vor să rămână gravide sau sunt deja însărcinate să renunțe de urgență la fumat. Fătul este expus monoxidului de carbon, iar nicotina poate reduce mișcările respiratorii ale bebelușului. Mai mult, din cauza fumatului, poate apărea avortul spontan sau fătul poate dezvolta astm, infecții respiratorii sau obezitate.

Medicii francezi vor să facă un experiment în următorii doi ani. 16 maternități din Franța vor plăti femeile însărcinate care acceptă să renunțe la acest viciu, încercând să vadă dacă este o metodă mai eficientă decât cea a culpabilizării acestora, potrivit France24.com.

Vor fi recrutate în acest experiment 400 de femei însărcinate în cel puțin 4 luni și jumătate, care fumează cel puțin 5 țigări pe zi. Femeile vor primi, în medie, 300 de euro pe lună.

Medicii francezi care au inițiat acest program spun că multe fumătoare însărcinate nu renunță la viciu și îl continuă cu „un sentiment de rușine de vinovăție”. De asemenea, aceștia au observat că simplu fapt de a reaminti unei femei însărcinate că fumatul afectează sănătatea fătului nu are întotdeauna efect, iar adicția este mai puternică.

O metodă asemănătoare se aplică și în Statele Unite, la dependenții de cocaină, iar rezultatele sunt foarte bune, potrivit medicilor de la departamentul de psihiatrie al Spitalului Bichat-Beaujon din Paris.

Metoda poate fi considerată drept contraintuitivă, însă îi încurajează pe subiecții dependenți în loc să-i facă de rușine sau să-i pedepsească, cred medicii.

Doctorii spun că vor apărea critici legate de „răsplata pentru viciu”, însă costurile pentru aceste campanii ar fi minore în comparație cu bugetele necesare pentru tratarea medicală a unor mame și copii lor de maladii asociate cu tabagismul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.