Evaluare Națională 2016. Cât de grele au fost subiectele la Matematică

10:30. La subiectul al II-lea, elevii au avut de desenat un paralelipiped dreptunghic și de rezolvat mai multe funcții și expresii. La subiectul al III-lea au avut de calculat arii de triunghi.

09:10. La proba de Evaluare Națională, din 153.672 de candidaţi care au fost înscrişi, au fost prezenţi 149.130 (97,04%) la proba de Limba şi literatura română. Mai exact, 4.542 (2,96%) au absentat, iar șase elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut astăzi Evaluare Națională 2016 matematică. Potrivit datelor Ministerului Educației, sunt aproape 150.000 de elevi care susțin examenele de capacitate.

Evaluare Națională 2016 vine și cu o premieră. Pentru prima dată, lucrările de la Evaluarea Națională 2016 română, dar și la celelalte probe, vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susțin examenele.

Potrivit metodologiei, media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).

Reduceri eMAG pentru vacanța de vară. TOP 5 produse la ofertă

Iată care au fost subiectele:

Potrivit regulilor de examinare, candidații nu au voie să comunice între ei sau cu alții din afara sălii de examen, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

Dacă, în urma verificărilor se constată existența unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor în vigoare, comisia din unitatea de învățământ ia măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, care pot merge până la acordarea notei 1 (unu) pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Evaluare Națională 2016. Supraveghere video

Conform metodologiei de organizare a Evaluării Naţionale, comisiile trebuie să asigure dotarea cu camere funcționale de supraveghere video și audio a sălilor de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele pentru Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.

Activitatea de monitorizare a desfășurării Evaluării Naționale prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfășura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.

În vederea asigurării desfășurării corecte a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile din unitățile de învățământ și comisiile județene de organizare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise.

În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă sau în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învățământ respectivă.

Evaluarea Națională 2016. Cum se face repartizarea

În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere şi tot în această perioadă fişele vor fi introdse în baza de date computerizată. Pe 20 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Tot în aceeaşi zi, şi liceele vor afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 – 29 iulie.

Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Calendarul examenului de Evaluare Națională:

Neregulile la examene pot fi sesizate la 0800 801 100 sau la adresa de email examene@edu.gov.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version