Eurovision 2018 se va organiza la Lisabona. În această perioadă, în România se organizează 5 semifinale, iar marea finală va fi organizată pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din București. Publicul va decide atunci cine reprezintă România la Eurovision 2018.
În weekend-ul acesta, la Timișoara, a avut loc cea de-a doua semifinală, iar câștigători au fost Jukebox cu Bella Santiago, cu piesa „Auzi cum bate” (58 de puncte din 60), Rafael cu Andy, cu melodia „We are one” (40 de puncte) și Mihai Trăistariu, cu „Heaven” (39 de puncte).
Aceştia se alătură celorlalţi trei finalişti Eurovision 2018, Alexia & Matei, Eduard Santha şi Echoes. Următoarele semifinale ale Selecţiei Naţionale vor avea loc la Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).
Selecția Eurovision 2018 România, din Anul Centenarului, se desfășoară sub deviza „Eurovision unește România!”. Semifinalele sunt organizate în regiunile în care TVR are studiouri teritoriale sau în apropiere.
În total, 72 de piese se vor lupta la Eurovision 2018 România. Artistul care va reprezenta România la Eurovision 2018 va cânta în a doua semifinală a concursului cântecului european, pe 10 mai. Ordinea intrării în concurs a fost stabilită prin tragere la sorți.
Eurovision 2018. Câte țări participă
La Eurovision 2018, la Lisabona, se vor întrece 43 de țări, dintre care 19 concurează în prima semifinală, cea din 8 mai, iar 18 țări lupta în cea de-a doua pe 10 mai. În prima semifinală vor fi, în prima parte Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel și Lituania, iar în partea a doua vor fi Armenia, Austria, Croația, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda și Elveția.
În semifinala a doua, în prima parte se vor întrece Australia, Danemarca, Norvegia, Moldova, România, Rusia, San Marino, Serbia și Olanda, iar în partea a doua se vor duela Ungaria, Georgia, Malta, Muntenegru, Letonia, Polonia, Slovenia, Suedia și Ucraina.
Țările din top 5 cele mai mari plătitoare la organizarea concursului, Franța, Germania, Spania, Marea Britanie și Italia, sunt calificate direct în finală. De asemenea, în mod tradițional, e calificată și țara gazdă, Portugalia, care a dat câștigătorul de anul trecut. În 2017, Eurovision a avut loc la Kiev, iar reprezentanții României, Ilinca și Alexa Florea, s-au clasat pe locul șapte.
Eurovision 2018. Cele mai bune performanțe ale României din istoria concursului
Concursul Eurovision este o competiție muzicală organizată de țările membre active ale European Broadcasting Union. Eurovision s-a organizat pentru prima dată în 1956 și este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume. Printre artiștii ale căror cariere internaționale au fost lansate în urma participării la Eurovision se numără ABBA (câștigători în 1974), Celine Dion (câștigătoare în 1988) sau Julio Iglesias (locul 4 în 1970).
România participă la Eurovision din 1994. Cele mai bune clasări au fost obținute de Luminița Anghel cu Sistem (locul 3 în 2005) și Paula Seling cu Ovidiu Cernăuțeanu (locul 3 în 2010). Din 2004, România se află printre cele șase țări care nu au ratat nicio finală.
În 2016, European Broadcasting Union i-a retras Televiziunii Române calitatea de membru ca urmare a neplății unor datorii în valoare totală de 16 milioane de franci elvețieni. Prin urmare, Ovidiu Anton, câștigătorul preselecției naționale, nu a mai avut dreptul să participe la concursul care s-a desfășurat în Suedia, la Stockholm. În 2017, Televiziunea Publică a reușit să rezolve problema financiară și a reintrat în concursul Eurovision.
FOTO: Frédéric de Villamil/Wikimedia Commons
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: