AcasăAlegerile editorilorDebut perfect pentru Simona Halep la Roma. A zdrobit o americancă!

Debut perfect pentru Simona Halep la Roma. A zdrobit o americancă!

-

Câteva sute de spectatori au asistat la debutul Simonei Halep pe zgura de la Roma. Românca s-a impus categoric, scor 6-3, 6-0, bucurându-se de primele aplauze după două săptămâni.

Simona Halep, care venea după două eșecuri consecutive pe zgură – suprafața ei preferată -, a avut câțiva demoni de înfruntat azi în timpul partidei cu americanca de pe locul 45 în lume.

Riske, o americancă cu un singur titlu WTA în CV și fără nicio victorie notabilă în acest sezon, părea să nu fie tocmai un adversar riscant pentru Simona Halep. S-a dovedit a fi chiar adversarul ideal pentru orgoliul rănit al româncei, care și-a arătat clasa încă din start.

Riske a profitat de ezitările Simonei, încă nesigură după înfrângerile cu daneza Caroline Wozniacki, în semifinalele de la Stuttgart, și cu franțuzoaica Alize Cornet, la Madrid.

Americanca a pus câteva probleme în debutul partidei, suficient cât să capteze atenția numărului 2 mondial. Când și-a activat armele, Simona a zburat pe teren și s-a desprins la 5-1. A slăbit, însă, din nou ritmul, iar Riske a revenit în set, câștigând două game-uri la rând. Simona a răspuns puternic, cu încrederea unei campioane, și a închis prima manșă la 6-3.

În setul doi, românca și-a arătat clasa. A câștigat toate cele șase game-uri. Și-a dominat adversara la toate capitolele și a greșit foarte puțin. A fost un debut excelent pentru moralul româncei.

În partida următoare de la Roma, Simona Halep va avea o adversară mult mai puternică:  pe americanca Venus Williams, care rămâne un pericol în circuitul WTA. În turul doi, fostul lider mondial a trecut în două seturi de Elina Svitolina, o tânără și talentată ucraineancă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

eMAG are mari reduceri la laptopuri. Cele mai bune oferte
Proiect superb. Ceainărie deschisă în Centrul Vechi, pentru cei defavorizați
Amenzi drastice pentru cei care aruncă gunoi din mașină sau de la fereastră

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...