De ce nu se organizează Festivalul Medieval de la Sighișoara

Cel mai important festival medieval din România, cel găzduit an de an, la finalul lunii iulie, de Sighișoara, nu va mai fi organizat în această perioadă, pentru prima oară în ultimii 24 de ani.

Consiliul Local Sighișoara va decide, în 28 iulie, dacă va amâna festivalul medieval pentru o dată ulterioară în această vară sau dacă îl va anula.

Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a precizat că organizarea Festivalului Sighișoara Medievală a primit aviz negativ din partea Comisiei juridice a Consiliului Local, iar contractul nu a mai fost atribuit.

Un punct din proiectul depus, cel referitor la Bugetul de venituri și cheltuieli, presupune subînchirierea domeniului public, fapt care contravine regimului juridic al acestuia.

Consiliul Local Sighișoara va lua o decizie în privința festivalului în ședința din 28 iulie. Primăria ar putea organiza evenimentul pe cont propriu, cel mai probabil la sfârșitul lunii august.

Amânarea va provoca probeleme pentru hotelieri, care susțin că au deja aproape toate camerele rezervate pentru perioada obișnuită de organizare a festivalului.

Evenimentul cu iz medieval de la Sighișoara atrage în fiecare an aproape 50.000 de turiști.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Unic în Europa. Lacul din România care își schimbă culoarea
Se deschide primul hotel plutitor din România. Un loc exotic unde te simți ca-n Maldive
Un oraș din România, promovat pentru farmecul său de o publicație străină cu milioane de cititori

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version