Dacă aţi fi în locul britanicilor, aţi vota ieşirea sau rămânerea în UE? SONDAJ online

Britanicii sunt aşteptaţi la urne pe 23 iunie, pentru a decide dacă este oportun ca Regatul Unit să părăsească sau să rămână în continuare membru al Uniunii Europene.

Votul se anunţă unul foarte echilibrat, aripile pro şi anti-UE având susţinători de seamă printre politicieni şi vedete deopotrivă.

Uciderea deputatei laburiste Jo Cox, o susţinătoare a rămânerii Regatului în UE, pare să fi influenţat puternic rezultatul votului.

7 din 9 sondaje efectuate cu o săptămână înaintea uciderii lui Cox (deputata a fost ucisă în data de 17 iunie – n.r.) indicau o victorie a taberei anti-UE. Două sondaje efectuate duminică, pe baza datelor strânse în proporţie de două treimi după uciderea deputatei, arătau însă că tabăra pro-UE a revenit, chiar dacă la limită, în frunte. Primul dintre aceste două sondaje indică o victorie a taberei pentru rămânerea în UE cu 45%, susţinerea pentru tabăra anti-UE fiind de 42%. Al doilea sondaj indică o victorie pro-UE cu 44% vs. 43%. Restul celor chestionaţi sunt indecişi sau au declarat că nu votează.

VOT ONLINE

[poll id=”4″]

Unul dintre principalele figuri politice care au promovat ieşirea Marea Britanii din UE, Nigel Farage, a declarat public că evenimentul tragic de săptămâna trecută ar putea influenţa rezultatul referendumului.

Lira se simte bine în UE

Totuşi, revenirea taberei pro-UE ar putea fi determinată şi de altceva: deprecierea lirei după sondajele care indicau o victorie a taberei anti-UE şi revenirea spectaculoasă a monedei britanice după sondajele care arătau întoarcerea britanicilor la sentimente mai bune faţă de Uniune.

În plus, şi presa străină este destul de acidă, subliniind câteva dintre consecinţele imediate ale ieşirii Regatului din Uniune. New York Times este de părere că britanicii vor fi făcuţi rapid să sufere pentru alegerea lor, dacă aleg să iasă din UE. Potrivit jurnaliştilor americani, restul statelor cu un cuvânt greu de spus în politica UE vor izola rapid Regatul Unit, având de tratat chestiuni presante precum migraţia, terorismul şi datoria Greciei.

Premierul David Cameron, principalul susţinător al taberei pro-UE, spune că aproape 3 milioane de joburi depind de piaţa comună cu restul de 27 de state membre. Părăsirea UE nu ar însemna neapărat pierderea acestor locuri de muncă, însă ele cu siguranţă vor fi puse în pericol, spun analiştii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.