Condamnare pentru tânăra care și-a ucis prietena și i-a aruncat trupul în parc, la Mangalia

Alina Elena Ciobanu a fost ucisă în noaptea de 5 spre 6 august de prietena ei.

Loredana Ionela Atănăsoaie, tânăra în vârstă de 19 ani care și-a ucis prietena într-un hotel din Mangalia, iar apoi i-a aruncat trupul într-un parc, a fost condamnată de Tribunalul Constanța la 15 ani și 3 luni de închisoare.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Instanța a condamnat-o pe Loredana Atănăsoaie la 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

De asemenea, ea a fost condamnată la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru furt calificat, la 3 ani de închisoare pentru efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase, 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, precum și 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Instanța a contopit pedepsele, și i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea a închisorii de 12 ani şi 6 luni, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte. Astfel, tânăra a fost condamnată, în total, la 15 ani şi 3 luni de închisoare.

De asemenea, Loredana Atănăsoaie trebuie să plătească și daune morale de 75.000 de euro către Paulina Anăcuță.

În luna august a anului trecut, în urma unui conflict spontan, Loredana Atănăsoaie și-a ucis prietena, Elena Alina Ciobanu, în vârstă de 18 ani, într-un hotel din Mangalia. Ulterior, i-a pus trupul într-o valiză și l-a aruncat într-un parc din oraș. Cele două tinere erau originare din județul Vaslui și se cunoșteau de mai mult timp. Veniseră împreună pe litoral pentru a se angaja cameriste.

Loredana Ionela Atănăsoaie

Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version