AcasăInternationalEuropaCine a organizat atacurile din Transnistria. Ce spune Maia Sandu

Cine a organizat atacurile din Transnistria. Ce spune Maia Sandu

-

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat marți, 26 aprilie, că atacurile ce au avut loc în Transnistria au fost organizate de forțe pro-război din interiorul regiunii separatiste, care își doresc să destabilizeze regiunea.

„Din informațiile pe care le avem acum aceste intenții de escaladare pornesc de la forțe din interiorul regiunii transnistrene, care sunt forțe pro-război și vor sa destabilizeze situația în regiune”, a spus Maia Sandu la finalul ședinței Consiliului Suprem de Securitate.

Ea a mai spus că Republica Moldova nu planifică o blocare a regiunii și că își dorește o „soluționare pașnică, negociată pe cale diplomatică” a conflictului, „ce le va oferi oamenilor șansa la o viață pașnică și prosperă”.

Președinta Republicii Moldova a menționat că în timpul ședinței a recomandat mai multe acțiuni menite să reducă riscul apariției unor eventuale provocări pe malul drept al Nistrului. Cât despre malul stâng al acestuia, ea a amintit că instituțiile țării nu au posibilitatea de a acționa în Transnistria.

Întrebată de o jurnalistă dacă urmează să discute cu Vladimir Putin după ce purtătorul de cuvânt al acestuia a declarat că Moscova este îngrijorată de situația din Transnistria, Maia Sandu a spus că nu are planificată o astfel de discuție.

Luni, 25 aprilie, necunoscuți au tras cu aruncătoare de grenade în clădirea Ministerului Securității Statului din Tiraspol. Apoi au fost înregistrate explozii în apropierea unității militare din Parcani.

Marți, 26 aprilie, au avut loc două explozii în urma cărora două turnuri de radio-telecomunicații din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, au fost avariate.

Liderul separatiștilor din Transnistria, Vadim Krasnoselski, a organizat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate al regiunii, în cadrul căreia a calificat drept „atentate teroriste” aceste atacuri.

În schimb, serviciile secrete din Ucraina susțin că atacurile au fost organizate de serviciile speciale ruse care intenționează să creeze provocări.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...