Persoanele care își încălzesc locuința cu centrală termică vor avea mai multe cheltuieli începând din toamna acestui an, din cauza modificării legislației.
Potrivit unei directive europene, care intră în vigoare în data de 26 septembrie 2015, vor putea fi vândute doar centrale termice cu condensare, potrivit ziarulunirea.ro.
Astfel, în cazul în care se strică, centrala va trebui înlocuită cu una cu condensare, al cărui preț este mai ridicat decât al uneia obișnuite. Prețul unei centrale cu condensare variază în prezent între 4.500 de lei şi 7.000 de lei.
De asemenea, Ionuţ Nejloveanu, vicepreşedintele Asociației Naționale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare și Calcul al Utilităților (ANPSC), a declarat că oamenii sunt obligaţi ca din 10 în 10 ani să schimbe centrala de apartament.
Nejloveanu a mai spus că în nicio ţară europeană nu se permite montarea centralei în apartament pentru că ele, în primul rând, poluează.
„Poluatorul plăteşte. Oamenii care şi-au montat centrală nu au fost sfătuiţi de legislaţia ce va urma. Despre această directivă se ştie de mult timp. De asemenea, se ştie şi că se va introduce taxa pe coş, că oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra. Costurile de întreţinere ale centralelor de apartament vor fi mari. Dacă facem un calcul simplu, o centrală de apartament, cu calorifere cu tot, costă în jur de 10.000 de lei. Haideţi să vedem dacă în 10 ani, pentru că din 10 în 10 ani legea spune ca centrala trebuie schimbată, ea se amortizează”, a spus Nejloveanu, citat de ziarulunirea.ro.
Dacă acest articol v-a fost util, alăturaţi-vă, cu un simplu Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









Observatii: 1) Actualii posesori de centrale nu vor avea de suportat costuri suplimentare din septembrie a.c., asa cum se insinueaza in titlul articolului. 2) Daca legea va ramane in vigoare vom schimba la fiecare 10 ani doar centralele, nu si instalatia; dar vom vedea peste cativa ani care vor fi legile. 3) Preturile centralelor cu condensare acum sunt mari, dar peste un an s-ar putea sa se reduca, semnificativ. 4) Centralele cu condensare au un randament mai mare decat centralele clasice pe gaz, deci costul invalzirii va fi mai mic decat la actualele centrale. 5) Centrala proprie confera independenta energetica apartamentului, proprietarul nefiind obligat sa plateasca costurile suplimentare pentru vecinii care reusesc sa pacaleasca sistemul centralizat prin dereglarea repartitoarelor sau montarea de calorifere cu putere calorica mai mare. Proprietarul va plati atat cat va consuma apa calda si caldura. 6) S-a mai vorbit de “taxa pe cos” dar sa vedem daca guvernantii vor avea curajul sa introduca aceasta taxa; in plus centralele pe condensare sunt mai putin poluante si tocmai de aceea se vor introduce. Cum adica, vom taxa tocmai centralele mai putin poluante? Atunci guvernantii vor pune ” taxa pe cos” la toate gospodariile care nu sunt racordate la sistemul centralizat, deci vor plati mai ales cei din mediul rural sau localitatile mici care nu au incalzire centralizata. 7) Actualul sistem centralizat are costuri enorme, dar ele sunt suportate in mare parte de bugetul primariilor. Plata reala a energiei termice este deci cu mult mai mare in sistemul centralizat, mai mare chiar decat costul incalzirii prin centrale pe gaz. Numai ca toti locuitorii Bucurestiului, de exemplu, platesc prin taxe si impozite la bugetul local costul energiei termice a celor care locuiesc la blocurile vechi ( acestia fiind mai putini decat numarul tuturor locuitorilor capitalei). Deci eu care stau la casa si nu beneficiez de incalzire in sistem centralizat suport si costul incalzirii celui care sta la bloc. Sau ma insel?
Concluzii: 1) Nu ati documentat suficient afirmatiile; 2) Tonul general este de descurajare a celor care doresc sa renunte la actualul sistem centralizat invechit, poluant, cu pierderi imense, sponsorizat de bugetul primariilor si doresc independenta energetica; 3) Articolul pledeaza pentru sistemul vechi, comunist, nereformat, de incalzire centralizata fara sa ne spuna ca acest sistem asa cum este el acum are un randament mic, pierderi mari de energie pe traseu si are costurile suportate prin subventii de la primarie de toti locuitorii, inclusiv de cei care nu beneficiaza de el. Culmea este ca pledati ca tot acestia sa fie taxati prin “taxa pe cos”.
Cristian Valeriu are mare dreptate! TERMOFICAREA CENTRALIZATA ESTE GAURA NEAGRA A ECONOMIEI ROMANESTI! NEA CAISA DE LA TARA ,CARE SE INCALZESTE CU LEMNE SUBVENTIONEAZA ( incredibil) AVENTURA INCALZIRII CENTRALIZATE DIN BUCURESTI SI DIN MARILE ORASE, CARE AU MAI RAMAS SUB POVARA ACESTEI NENOROCIRI,PRIN PLATA TAXEI DE COGENERARE.TAXA PE COS TREBUIE PUSA LA CETURI PENTRUCA ACOLO ESTE CEA MAI MARE POLUARE, IAR ASA ZISELE FILTRE SUNT DOAR O ILUZIE. DE CE SA FIM OBLIGATI TOTI CETATENII TARII SA SUBVENTIONAM UN SISTEM INEFICIENT, FALIMENTAR, DOAR PENTRU A-I IMBOGATI PE SMECHERI? CE PARERE ARE PRIMUL MINISTRU PONTA ,CARE NU MAI POATE DE GRIJA ROMANILOR? PS. TOATE GENERATOARELE DE COGENERARE PRECUM SI INSTALATIILE DE DISTRIBUTIE A CALDURII , SE IMPORTA PE BANI GREI; INCA UN MOTIV PENTRU CARE NU SUNT BANI PENTRU INVATAMANT SI SANATATE! TRIST DAR ADEVARAT PENTRU POPORUL ROMAN CARE A FOST SI ESTE CONDUS SPRE SARACIE TOT MAI MARE!
Mare dreptate are Cristian Valeriu in tot ce a spus, iar despre acest articol nu pot sa spun decat ca este primul articol si ultimul citit pe acest site. Eu nu mai stiu ce sa cred despre acesti jurnalisti prosti…..
Dragi concetateni comentatori, gresiti, articolul e ok. Daca aveti argumente “de bun-simt” contra, asta e altceva. Adresati-va alesilor Dvs. Ca in lege va scrie una si in practica se va taxa/amenda tot, cu ghiotura, urmand ca peste multi ani de proteste, cineva sa “dea banii inapoi” (esalonati si devalorizati de inflatie), asta e Romania. Legi multe si proaste (alambicate, contradictorii, neprofesioniste), minti putine, interese diverse, evaziune si coruptie cat cuprinde. Chestiunea, pe scurt, e cam asa: vrei masina, iti dam numa’ Rolls Royce, ca Dacia e interzisa, fiindca roade stratul de ozon ca vaca (la concurenta cu experientele nucleare, razboiaele si mega/ultra/hiper/concernurile industriei grele). Fiti responsabili si platiti, ce naiba.
Nu stiu cine este acest Ionut Nejloveanu , cat despre asociatia pe care o reprezinta nu am gasit nimic.
De ce trebuie o asociatie sa ne calculeze utilitatile ? S-au are o firma care vinde centrale termice cu condensare ?
Asta sigur lucreaza la stat . In Luxemburg a fost ? Acolo sunt montate centrale in apartament .
Ionut, Ionut , dar furtul vostru , celor care ne calculati utilitatile se amortizeaza in viata asta ?
1. Conform directivei europene, se vor clasifica toate centralele termice in mod similar aparatelor elecrocasnice de la A+++ la G si va fi interzisa productia de centrale termice categoriile F si G. Vanzarea centralelor aflate in stoc, precum si utilizarea acestora nu sunt prevazute in directiva.
2. 10 ani este durata medie de utilizare a unei centrale termice, dar poate fi utilizata atat timp cat este autorizata ISCIR si iti permiti sa suporti costul reparatiilor. Ce lege imi poate interzice utilizarea unei centrale care functioneaza in parametrii nominali?
3. Cat despre taxa pe cos, mie la centrala termica pe gaz din apartament mi se poate calcula cat poluez (im functie de caracteristicile centralei si consumul de gaz), dar cei care se incalzesc cu sobe cu lemne sau carbuni cat polueaza? Mie taxa pe cos mi se pare o aberatie pentru a ne obliga sa ne bransam la sistemele centralizate de incalzire, de unde se mai poate fura.
4. Obligativitatea montarii de cosuri pana deasupra blocurilor pentru a nu afuma apartamentele vecine este o aberatie. Eu folosesc o centrala termica de apartament de 24 kW care evacueaza fumul la circa 10 m inaltime si un autoturism de 90 Kw care evacueaza fumul la nivelul solului (fara sa mai pun la socoteala ca gazul metan produce mai putine noxe decat benzina). Pe cand vor impune ca automobilele sa fie dotate cu cosuri de fum pana deasupra cladirilor pe langa care trec?