Cea mai mare rușine de la alegeri, într-un mare oraș. A ieșit primar din pușcărie

cătălin cherecheș baia mare

Cătălin Cherecheș a câștigat din pușcărie. Foto: Facebook

Cătălin Cherecheș, reprezentantul Coaliției pentru Baia Mare, a câștigat un nou mandat de primar al municipiului Baia Mare, deși se află în arest pentru luare de mită. Cherecheș a câștigat detașat, adunând peste 70% din voturile băimărenilor.

Policianul a postat și un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care le mulțumește celor care l-au votat și le promite că va fi fratele lor. Iată câteva fragmente:

„Dragii mei,
cu demnitate și curaj ați apărat orașul. Ați arătat ce înseamnă să fii băimărean adevărat, ați demonstrat că Baia Mare e o adevărată capitală a Ardealului de nord și impune respect. Vă mărturisesc că sufletul meu a fost de nenumărate ori pus la încercare, dar de prea puține ori am lăsat să se vadă emoția ce mă cuprindea. Mă deschid astăzi în fața voastră și vă spun că în ultimii 15 ani am lăcrimat când tatăl meu a plecat să mă vehgeze din stele, murind în brațele mele. M-au cuprins lacrimile când din arestul nedrept am auzit-o prima oară pe mama. Acum voi mi-ați așezat lacrimi în ochi, lacrimi pline de speranță și recunoștință, lacrimi care se aștern și mângâie. Vă mulțumesc și vă iubesc! Voi sunteți marea mea familie. Voi sunteți energia care îmi dă puterea să fac totul pentru Baia Mare!”

„Îi invit de astăzi pe toți cei care au rătăcit, pe toți cei care au avut mintea sau sufletul umbrite de răutate izvorâtă din patimă politicianistă, întâi la dialog și apoi la muncă. Din luptă, ură și dezbinare nu se poate construi nimic durabil și serios. Sunt omul binelui, sunt omul toleranței, sunt omul prieteniei, sunt alături de voi toți, un om care iubește Baia Mare și care își dedică viața pentru acest crez”.

„Acum, prin votul vostru, prin încrederea care mă onorează, împreună cu voi, mă întorc mult mai puternic și mai hotărât să muncesc pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu o familie mare și numeroasă, familia băimărenilor adevărați. Vă mulțumesc din toată ființa mea. Și vă spun cu mâna pe inima mea că voi fi, cu voia voastră, mai mult decât un primar. Voi fi fratele vostru, copilul vostru, nepotul vostru, iar fiecare dintre voi se va simți puțin primar. Renaștem, reconstruim doar împreună Baia Mare. Vă iubesc!”.

Potrivit digi24.ro, Cătălin Cherecheș (Coaliția pentru Baia Mare) a obținut 70,28% din voturi, Cristian Niculescu Țâgârlaș (PNL) 9,68%, iar Florin Tătaru (PSD) 7,35%.

Cătălin Cherecheș a devenit pentru prima dată primar al municipiului Baia Mare în anul 2011, cu sprijinul USL.

Cătălin Cherecheș și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea municipiului cu puțin timp înainte de a fi reținut de procurorii DNA. El se află acum în arest preventiv la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla din judeţul Cluj. De asemenea, el a fost trimis în judecată de DNA.

Edilul este acuzat de procurorii DNA că, în perioada martie 2015 – septembrie 2015, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a cerut și a primit șpăgi în valoare totală de 70.000 de lei. Mita a venit din partea unei persoane de la conducerea clubului Asociația Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare. În schimb, Cherecheș a promis că avea să acorde clubului o susținere financiară din partea primăriei de 1 – 1,2 milioane de lei.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locul din România unde nu a votat nimeni
Localitățile unde primii 2 candidați au obținut un număr egal de voturi. Ce se va întâmpla acum
O vedetă din România și-a postat pe Facebook buletinul de vot. Ce amendă a primit

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version