Ce spune Vasile Bănescu despre protestatarii AUR: „Un creștin real nu agresează, nu înjură, nu scuipă”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Foto: Basilica.ro
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Foto: Basilica.ro

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a scris pe Facebook că un creștin adevărat nu îi scuipă sau agresează pe alții.

Reacția sa vine după ce mai mulți susținători ai AUR au organizat ieri un protest în fața Palatului Parlamentului.

Fostul premier al României, Ludovic Orban, care a ajuns în mijlocul manifestanților deoarece a trebuit să ocolească pentru a intra în clădire, a declarat că a fost scuipat, înjurat și lovit cu bățul unui steag.

„Acolo s-a întâmplat ceva inacceptabil. Asta nu este democrație. Dacă susții un punct de vedere, este normal, poți să îl manifești, există lege, nimeni nu interzice manifestațiile, nimeni nu interzice susținerea punctelor de vedere și orice alte forme, greve, marșuri, și așa mai departe. Dar ceea ce se întâmplă cu acești așa zici susținători ai AUR este inacceptabil pentru o democrație.

Am fost scuipat, lovit cu bățul de la steag, lovit cu piciorul, ca să nu se vadă pe cameră, înjurat, insultat în cele mai grobiene mijloace”, a declarat fostul premier.

„Creștinism vs huliganism. Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea. E mereu decent și profund realist. Niciodată strident, niciodată simplist.

Un creștin real nu agresează, nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului, nu scuipă spre alții și mai ales în sus, nu urlă, mai ales la microfon (îi înțelege utilitatea), nu se dă în spectacol, întrucât simte ridicolul, nu (se) filmează compulsiv, nu strigă imperativ.

Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.