Un tânăr pasionat de plimbările în aer liber cu bicicleta s-a gândit cum să își folosească zilele de concediu din ultimii doi ani, așa că a hotărât să facă o faptă bună și să plece într-o călătorie care îi va schimba fundamental viața.
Silviu Cadia vrea să străbată 4000 de kilometri până în Iran și să ajute o fetiță grav bolnavă ca să se însănătoșească.
Tânărul de 30 de ani din Timișoara lucrează în domeniul tehnologiei, iar în timpul liber este pasionat de mersul pe bicicletă, dar și de călătorii, așa că timp de zece săptămâni vrea să afle pe drum ce îi face fericiți pe oameni și, mai ales, cine.
Pentru 100 de lei, oricine îi poate cumpăra o zi, iar în schimb, va primi de la Silviu o scrisoare cu timbru de pe drum cu ce s-a întâmplat în ziua respectivă.
Șefii și colegii tânărului au fost foarte impresionați de inițiativa lui și au hotărât să achite integral costul acestei călătorii inedite.
„Cineva mi-a zis că sunt atât de multe motive să fii fericit câte stele sunt”, a spus Silviu pentru Știrile ProTv.
„Ne-a plăcut foarte mult ideea și atunci am încercat să o sprijinim din cât mai multe puncte de vedere posibil.”
Banii pe care Silviu îi va obține în călătorie îi va dărui Carinei, o fetiță de doar trei ani, care are nevoie de 40000 de euro pentru o operație pe creier.
El și-a făcut și o pagină pe rețeaua de socializare Facebook, în care va scrie în fiecare zi câteva cuvinte despre locurile prin care a trecut.
Recomandările editorilor GreatNews:
Fotografia care a emoționat tot internetul. Ce se ascunde în spatele ei
Apocalipsa albinelor. Se pregătesc microcipuri care iau urma polenizării
Zuckerberg a lansat drona spre cer: Planeta se va conecta la internet cu Aquila
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: