Cade Guvernul? De câte voturi au nevoie PSD și UDMR să-l dea jos pe Ludovic Orban

FOTO: Gov.ro

FOTO: Gov.ro

PSD a depus moțiunea de cenzură prin care încearcă să demită Guvernul liberal condus de Ludovic Orban, după ce Executivul și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

Potrivit președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pentru ca moțiunea să treacă ar mai fi necesare doar cinci voturi.

Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică 233 de voturi.

Din totalul de 465 de parlamentari, 198 sunt de la PSD, 105 sunt de la PNL, USR are 40, UDMR are 30 de parlamentari, Pro România are 27, iar PMP și ALDE au câte 19 parlamentari.

Pro România ar putea da jos și Guvernul Orban

Mai sunt și 13 independenți, dar și 17 parlamentari reprezentanți ai minorităților naționale, care votează aproape întotdeauna în favoarea celor de la putere.

Un calcul simplu ar arăta că parlamentarii care ar susține moțiunea ar fi de 232. Un vot din partea Pro România, care nu este inclus în acest calcul ar putea, cel puțin pe hârtie, da jos Guvernul Orban.

”Vom vedea adevăratul recensământ după ziua de luni, când parlamentarii vor veni sau vor face solicitări de afiliere la Biroul permanent, pentru a se afilia către un grup parlamentar. Sunt parlamentari cu care am stat de vorbă şi doresc să se afilieze grupului PSD”, a spus Marcel Ciolacu la Antena 3.

Șeful PSD e încrezător că moțiunea de cenzură va trece.

Guvernul Orban și-a asumat răspunderea. PSD vrea să îl dea jos!

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version