Cabana pe care poți să o muți de la munte la mare. Mică și ingenioasă, are un preț foarte bun

cabana muji

Foto: muji.com

Compania de retail japoneză Muji, cunoscută pentru designul minimalist al multora dintre produsele sale, a prezentat planurile pentru o căbănuță care costă 24.000 de euro. Casa prefabricată va fi pusă în vânzare în luna august, relatează forbes.com.

„Așeaz-o în munți, lângă ocean sau în grădină. Și se va contopi imediat cu mediul înconjurător”, a anunțat retailerul japonez despre cabana Muji.

Casa se va vinde cu 27.000 de dolari (aproximativ 24.000 de euro), preț care include toate materialele și costurile de construcție / de asamblare.

Interiorul cabanei are o suprafață de 9,1 metri pătrați, iar micul patio acoperit aflat în fața casei are 3 metri pătrați. Interiorul este alcătuit dintr-o singură cameră (nu există bucătărie și nici baie).

În față, cabana are uși glisante din sticlă, astfel încât interiorul nu va duce lipsă de lumină naturală. În spate, căsuța are o fereastră care asigură circulația aerului.

Foto: muji.com
Foto: muji.com
Foto: muji.com
Foto: muji.com
Foto: muji.com
Foto: muji.com

 

Fundația cabanei este din beton, în vreme ce pereții exteriori sunt din lemn de cedru ars (lemnul de cedru a fost carbonizat printr-o tehnică japoneză, apoi răcit, curățat și lăcuit). Pereții interiori sunt din placaj de chiparos netratat.

Podeaua din mortar este rezistentă și ușor de curățat, fiind ideală pentru un mediu rustic.

Retailerul Muji crede că noua cabană va fi folosită de turiști într-o mulțime de locuri. Potrivit reprezentanților companiei, cabana oferă echilibrul perfect între intimitatea unei locuințe permanente și eleganța unei cabane pentru vacanță.

O casă mică, ieftină și ingenioasă. Costă numai 11.900 de euro, dar îți oferă tot confortul

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version