Albanezii aruncă topoarele. Tăierea pădurilor, interzisă timp de 10 ani!

Pădure albaneză (wikimedia commons)

Pădure albaneză (wikimedia commons)

Alarmat de ritmul frenetic al defrișărilor din Albania, guvernul de la Tirana va adopta o lege care interzice tăierea copacilor pe o perioadă de zece ani.

Comerțul și exportul de lemn au fost de asemenea interzise prin lege.

Ministrul albanez al mediului, domnul Lefter Koka, a explicat situația: ”Suntem obligați să luăm această decizie, aparent drastică, din cauza situației nefavorabile cu care ne confruntăm de peste 40 de ani”.

Inițiativa guvernului va fi supusă votului parlamentului zilele următoare, scrie Agerpres.

Albania a pierdut o mare parte din suprafața împădurită a țării, care, în 1991, se întindea pe o suprafață imensă, de 1,5 milioane de hectare.
Din 1991 și până astăzi, peste 200.000 de hectare de pădure au fost distruse ireversibil în Albania.

Cauzele abuzurilor? Tăierile ilegale, proasta gestiune a pădurilor, dar și incendiile frecvente.

Și în România, unde defrișările ilegale încă sunt în floare, au fost interzise exporturile de lemn în acest an, pe o perioadă mai scurtă.

Exportul de lemn neprelucrat din România este sub un milion de metri cubi anual, iar cel de produse din lemn – peste şapte milioane de metri cubi, ambele însemnând aproximativ două miliarde de euro, potrivit preşedintelui Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), Nicolae Ţucunel, citat de Mediafax.

Situația pădurilor din România este alarmantă, în ultimii 10 ani, în România au fost distruse aproape 300.000 de hectare, după cum puteți citi AICI.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version