“Aurul negru” din România. Afacerea care aduce venituri de 50.000 de euro

trufe românia

Foto: bistriteanul.ro / titou.net (Wikimedia Commons)

Alin Diaconu și Alexandru Fechete, doi tineri din județul Bistrița-Năsăud, au început împreună o afacere care le aduce venituri chiar și de 50.000 de euro pe an. Cu ajutorul unor câini dresați, cei doi prieteni caută trufe în pădurile din România, iar apoi le vând în străinătate, relatează publicația locală bistriteanul.ro.

Trufele sunt niște ciuperci comestibile care se dezvoltă pe rădăcinile unor specii de arbori, cum ar fi stejarul, alunul, pinul sau fagul. Planta aflată în simbioză cu trufa este cea care îi conferă acesteia gustul, mirosul și culoarea specifică.

Deoarece trufele sunt foarte greu de găsit și foarte scumpe, ele sunt numite și „diamantele pământului”, „diamantele negre” sau „aurul negru”. Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate rețete, în cele mai extravagante restaurante. Trufele se vând chiar și cu peste 100 de euro kilogramul.

În vârstă de 35 de ani, Alin Diaconu are deja 14 ani de experiență în căutarea de trufe, iar în urmă cu 7 ani a început să lucreze alături de prietenul său Alexandru Fechete.

„În anii buni, când sunt multe trufe, prețul scade semnificativ. În anii în care acestea sunt puține crește și prețul. Eu fac, în funcție de an, între 10.000 și 50.000 de euro”, a povestit Alin pentru bistriteanul.ro.

Tânărul s-a specializat în Italia, unde trufele sunt extrem de apreciate și căutate. În timp, el a ajuns să cunoască toate locurile din județul Bistrița-Năsăud unde se găsesc trufe.

Foto: bistriteanul.ro
Foto: bistriteanul.ro
Trufe. Foto: titou.net (Wikimedia Commons)
Trufele scoase din pământ. Foto: bistriteanul.ro

Alin și Alexandru cresc 24 de câini din diferite rase, pe care îi dresează și apoi îi folosesc în pădure pentru a căuta trufe. Trufele nu pot fi găsite fără ajutorul câinilor care ajung să cunoască trufa după mirosul specific. Un astfel de câine dresat ajunge să coste între 5.000 și 7.000 de euro.

În trecut, Alin a reușit să scoată trufe chiar și de la 47 de centimetri adâncime. Iar prietenul său, Alexandru, a găsit o trufă-record, de 847 de grame.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și despre alte afaceri de succes din România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

„Aurul roșu”. Planta care aduce venituri de 14.000 de euro pe kilogram

„Aurul mov”. Planta care aduce venituri de 9.000 de euro la hectar

O româncă face 35.000 de euro după ce a plecat din corporație ca să-și urmeze pasiunea

https://greatnews.ro/o-antreprenoare-din-romania-face-50-000-de-euro-dintr-o-afacere-lansata-cu-500-de-lei/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version