Actorul Florin Piersic a fost internat de urgență și operat

florin piersic

Foto: Facebook (Florin Piersic)

Actorul Florin Piersic a fost internat de urgență și operat la Cluj-Napoca din cauza unei infecții la unul dintre genunchi, relatează publicația locală foaiatransilvana.ro, care citează surse medicale.

După ultimul său spectacol, starea actorului s-a înrăutățit. A fost dus de urgență la spital, iar medicii au stabilit că este vorba despre o infecție localizată la nivelul unuia dintre genunchi.

Florin Piersic a fost internat într-o rezervă de la Secția de Ortopedie a Spitalului Militar din Cluj-Napoca și a fost operat de medicul ortoped Claudiu Chitea, mai notează sursa citată.

Născut pe data de 27 ianuarie 1936, Florin Piersic a ajuns la vârsta de 88 de ani. Actorul continuă să urce pe scenele de teatru din România.

La data de 1 aprilie a susținut un spectacol la Timișoara. „1 aprilie 2024. Ce public minunat la Timișoara, la recitalul „Nu-ntreba câți ani am”! Sunt copleșit!”, a scris Florin Piersic pe Facebook după spectacol.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version