Europenii vor fi constrânși să se mulțumească, în timp, doar cu sacoșele din materiale textile sau cu cele din hârtie, după un acord „istoric” în cadrul Uniunii Europene pentru a reduce cu peste 75%, până în anul 2025, utilizarea pungilor din plastic de unică folosință, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
Reprezentanții celor 28 de guverne din UE au parafat astăzi acest acord, care a fost pregătit împreună cu Parlamentul European.
„Acest acord va permite Europei să facă față eficient unei probleme de mediu”, a declarat ministrul italian al Mediului, Gian Luca Galleti, a cărui țară deține președinția semestrială a UE.
Margrete Auken, eurodeputat în grupul Verzilor, a salutat „o realizare istorică”: „Este vorba despre primul acord la nivelul UE asupra unor obiective cu caracter obligatoriu pentru reducerea deșeurilor”.
Recomandările editorilor GreatNews:
Cameron al Arabiei: lecția de ecologie a unui puști îndrăgostit de cămile
Statele semnatare se obligă să ia măsurile necesare pentru a reduce consumul anual la 90 de pungi din plastic pe cap de locuitor până la 31 decembrie 2019.
În 2025, consumul anual nu ar trebui să depășească 40 de pungi pe cap de locuitor, în condițiile în care media europeană în 2010 a fost de 178 de pungi de plastic.
Miliarde de pungi din plastic devin deșeuri în fiecare an
În numeroase supermarketuri europene, pungile cu o grosime mai mică de 50 de microni încă sunt distribuite gratuit. Peste 90% din cele circa 100 de miliarde de pungi din plastic puse în circulație în UE fac parte din această categorie.
Noul document obligă statele din cadrul UE să impună ca pungile din plastic să nu mai fie gratuite după data de 31 decembrie 2018.
Potrivit Comisiei Europene, peste 8 miliarde de pungi din plastic devin deșeuri în fiecare an, afectând mediul de viață al peștilor și al păsărilor.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: