Jacques Chirac, fostul președinte francez, a murit joi, 26 septembrie, la vârsta de 86 de ani, anunță publicația „Le Figaro”.
„Președintele Jacques Chirac s-a stins liniștit în această dimineață în mijlocul familiei”, a declarat Frédéric Salat-Baroux, soțul lui Claude Chirac, fiica fostului președinte.
Adunarea Națională a Franței (camera inferioară a Parlamentului francez) și Senatul au ținut un moment de reculegere.
A murit Jacques Chirac, fost președinte și premier al Franței
Jacques Chirac a fost președintele Franței timp de 12 ani, în perioada 1995 – 2007.
De asemenea, el a fost premier al Franței de două ori, iar de 3 ori a fost primar al Parisului.
Potrivit BBC, una dintre reformele majore realizate de Jacques Chirac a fost faptul că a redus mandatul prezidențial de la 7 la 5 ani. Primul său mandat de președinte a fost de 7 ani (1995 – 2002), iar al doilea a fost de 5 ani (2002 – 2007).
Înainte să devină președinte, Jacques Chirac a fost premierul Franței de două ori: între 1974 și 1976, și între 1986 și 1988.
Spre finalul vieții, reputația sa a fost pătată de scandalurile de corupție. Astfel, în martie 2011, el a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri publice, fiind acuzat că a angajat fictiv 28 de activiști din partidul propriu în vremea în care era primar al Parisului. În decembrie 2011 Jacques Chirac a fost găsit vinovat și a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare.
Fostul președinte nu a venit la proces (medicii au susținut că problemele sale neurologice i-au afectat memoria). Avocații care l-au apărat au decis să nu facă apel împotriva condamnării.
Jacques Chirac a suferit un atac cerebral în anul 2005, iar în 2014 soția sa, Bernadette Chirac, a anunțat că fostul președinte nu va mai vorbi în public deoarece are probleme cu memoria.
Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcția de comisar european
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: