Laleaua galbenă, o floare unică în lume ce creşte numai pe stâncile din Clisura Dunării, a înflorit mai devreme anul acesta. Zeci de turişti merg zilnic acolo cu bărcile, deoarece floarea poate fi admirată doar de pe apă, relatează Digi24.
Numită și „laleaua de cazane”, laleaua galbenă a fost descoperită în anul 1840.
„Este o specie protejată la nivel naţional şi comunitar. Este o specie endemică în sensul că se găseşte doar în această zonă,” a explicat pentru postul de televiziune Amalia Dumbravă, biolog la Parcul Natural Orşova.
Laleaua galbenă (Tulipa hungarica) va putea fi admirată pe stâncile din Clisura Dunării până la începutul lunii mai.
Laleaua galbenă este monitorizată atent de specialişti. Cei care rup aceste flori riscă amenzi de 7.000 de lei.
Din fericire însă, laleaua galbenă este protejată chiar de mediul natural în care trăiește deoarece accesul la ea este imposibil pe pământ, așa că turiștii se mulțumesc să o privească de pe apă. Laleaua galbenă este protejată încă din 1979.
Pe versanții sudici ai Ciucarului Mare, care străjuiesc Cazanele Mari ale Dunării, trăiesc între 1.000 și 1.500 de lalele galbene. În Serbia, planta a fost rară pe versanți, dar nu a mai fost înregistrată în ultimii zece ani. Numai exemplarele păstrate în ierbar dovedesc existența acestei specii în Serbia, potrivit wikipedia.org.
Există și o legendă despre această plantă unică în lume, care spune că, demult, o fetiță a fost izgonită de acasă de mama sa vitregă, și atât de mult a plâns când a ajuns în această zonă sălbatică, încât lacrimile ei s-au transformat în lujere de lalea galbenă.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: