Oficialii ucraineni au anunțat că autoritățile au descoperit o groapă comună cu peste 400 de cadavre în orașul Izium din nord-estul țării, eliberat recent de sub ocupația rușilor, relatează BBC.
„Rusia lasă moarte peste tot în urma ei”, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, amintind de gropile comune descoperite și în alte orașe.
Nu este clar ce s-a întâmplat cu victimele din Izium, însă se pare că mulți dintre oameni ar fi murit în urma bombardamentelor și a lipsei de acces la servicii medicale. Unii dintre cei decedați ar fi soldați ucraineni.
Șeful poliției regionale, Volodimir Timoșko, a declarat că exhumările vor începe de vineri. Orașul Izium a fost sub ocupația rușilor mai bine de 5 luni.
„Dorim ca lumea să afle ce se întâmplă cu adevărat și la ce a dus ocupația Rusiei. Bucha, Mariupol, iar acum, din nefericire, Izium”, a mai spus președintele Zelenski.
Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Zelenski, a publicat pe rețeaua de socializare Twitter o fotografie cu groapa comună.
„O uriașă groapă comună a fost descoperită în Izium, regiunea Harkov. Toate trupurile vor fi exhumate și examinate. Rusia este o țară criminală. Un stat care sponsorizează terorismul”, a scris Andrii Iermak în mesajul care însoțește fotografia.
Cea mai mare parte a orașului Izium este în ruine. Un politician local le-a spus reporterilor că până la 80% din infrastructura orașului este distrusă și că încă sunt descoperiți morți sub dărâmături.
Izium și alte orașe din regiunea Harkov au fost eliberate în ultima săptămână într-o contraofensivă ucraineană care i-a luat prin surprindere pe ruși. Ucrainenii au relatat că soldații ruși au fugit, unii dintre ei chiar pe biciclete și deghizați în localnici pentru a nu fi identificați de drone.
A mass burial was found in Izyum, Kharkiv region. Necessary procedures have already begun. All bodies will be exhumed and sent for forensic examination. Expect more information tomorrow.
— Andriy Yermak (@AndriyYermak) September 15, 2022
Russia is a murderer country. A state sponsor of terrorism. pic.twitter.com/7pKTrYvlUF
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: