AcasăEconomicSănătatea la stat vs. la privat. Pentru ce optează românii

Sănătatea la stat vs. la privat. Pentru ce optează românii

-

Aproximativ 93% dintre români sunt asiguraţi doar în sistemul public de sănătate, 4% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator, iar 4,5% deţin o asigurare privată de sănătate, se arată într-un studiu realizat de compania de cercetare  GfK.

Bucureştenii, deşi se situează uşor sub media naţională la capitolul asigurare în sistemul public, stau cel mai bine comparativ cu locuitorii din alte regiuni atunci când vine vorba despre asigurări medicale private (5%) sau abonament la o clinică privată, costurile fiind acoperite integral de compania la care sunt angajaţi (3,5%).

De altfel, 2% dintre ei au chiar şi partenerii de viaţă sau copiii incluşi în abonamentul pentru servicii private, ceea ce în restul ţării aproape că nu se întâmplă deloc, se arată într-un comunicat al GfK.

Dobrogenii, muntenii şi moldovenii stau cel mai prost la capitolul asigurări de sănătate – 13%, respectiv aproape 6% (în cazul muntenilor şi al moldovenilor) nu au niciun fel de asigurare, grupa de vârstă cea mai vulnerabilă fiind 18 – 34 ani, cu peste 16 procente de neasiguraţi.

“Deşi sistemul public are puncte nevralgice, în acest moment, doar câteva procente din populaţie are abonamente la clinici private. Această diferenţă reprezentând nevoi neacoperite în prezent de către sistemul public ne indică faptul că piaţa serviciilor medicale private are un potenţial mare de creştere. Cu atât mai mult cu cât, în România, peste 3 milioane de salariaţi lucrează în mediul privat”, a declarat Ana-Maria Drăgănică, group account manager GfK România.

Studiul GfK arată că există o serie de vulnerabilităţi importante ale sistemului public, însoţite de un potenţial semnificativ de creştere la nivelul serviciilor medicale

Obiceiuri sănătoase ale românilor

Principalele obiceiuri sănătoase ale românilor sunt menţinerea unei igiene corporale şi orale corespunzătoare (57%), o gândire pozitivă şi o abordare optimistă a vieţii (35%), dar şi o alimentaţie bazată cât mai mult pe produse proaspete, naturale (27%), menţionează studiul.

La polul opus, printre activităţile pe care le practică cel mai puţin se regăsesc administrarea de vitamine şi suplimentare alimentare – peste jumătate dintre români afirmă că nu obişnuiesc să apeleze la aceste produse.

Mişcarea sau exerciţiile fizice regulate, în aer liber sau la sală, şi consumul moderat de alcool şi ţigări nu se numără nici ele printre activităţile considerate importante pentru un stil de viaţă sănătos, aproximativ un sfert dintre români plasându-le pe ultimul loc în lista obiceiurilor lor sănătoase.

Studiul a fost realizat de GfK România pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toată ţara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor faţă în faţă.

 

Recomandările editorilor GreatNews:

Cum arată un spital în România secolului XXI. Saloane cu mucegai și băi insalubre

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...