Poezia ”Ploaia”, a artistei interbelice Magda Isanos, a fost subiectul de dezvoltare al elevilor care au susținut astăzi examenul de Evaluare Națională.
Fiică de doctori în medicină, Magda Isanos s-a născut în 17 aprilie 1916, la Iași. Problemele de sănătate au afectat-o încă din pruncie, fiind diagnosticată cu poliomielită la vârsta de doar un an și jumătate. Magda Isanos a trăit doar 28 de ani.
A studiat la Școala eparhială de fete din Chișinău, iar apoi la Iași, până în 1938, dreptul și filozofia. S-a căsătorit cu Lev Panteleev, în 1935, însă se desparte de acesta după doar câteva luni. În 1938, se căsătorește cu Eusebiu Camilar, iar în același an, Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.
A profesat avocatura la Iași, însă marea sa pasiune a fost versul. A debutat în liceu, în revista ”Licurici”. A participat apoi la ședințele Societății Noua Junime, înființată la inițiativa lui George Călinescu.
În 1941, după ce a născut o fată, Elisabeta, starea de sănătate a Magdei Isanos se înrăutățește. Are probleme cu plămânii și inima.
Războiul o prinde pe Magda și pe soțul ei, Eusebiu Camilar, un alt scriitor puțin cunoscut al României, în București. Un bombardament distruge toate manuscrisele Magdei în locuința din Iași. Au supraviețuit doar patru povestiri, adunate într-un singur caiet.
În data 17 noiembrie 1944, poeta moare la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan.
Evaluarea Națională 2017. Ce subiecte le-au picat elevilor la Română
La examenul de Evaluare Națională 2017, elevii au avut de realizat o compunere în care să motiveze apartenența la genul liric a poeziei Ploaia, de Magda Isanos, pe care o puteți citi mai jos:
Ploaia
Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
și-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum crește, noaptea cum se lasă.
Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi și scaieți
revărsa bucuria tainicei vieți.
Cerul pierdut în cețuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă și pace
de ierburi vîscoase, opace…
Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoței în plete ;
jumătate din ființa ei luminoasă,
lăsînd să cadă văluri încete,
apărea-n pajiște sau lîngă bălți,
o zînă pe care-o văzusem și-n alte dății.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumusețea-i dintăi.
Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele și să răsară
ochii morților în cîmpia cu flori…
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.
Cînd vei muri, ai să-mi cunoști puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen și… H2 – mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.
Și-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, sființi ireale ;
spațiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
