AcasăPoliticăVictoria lui Iohannis: Condamnat la pușcărie? Nu poți fi la Primărie!

Victoria lui Iohannis: Condamnat la pușcărie? Nu poți fi la Primărie!

-

Judecătorii CCR au decis că primarii care sunt condamnați la închisoare cu suspendare își pierd mandatul. Contestația a fost făcută de președintele Klaus Iohannis.

Legea votată de parlamentari le permitea primarilor condamnați, care nu primesc pedepse cu închisoare, să își continue mandatul. De altfel, Iohannis a retrimis legea în Parlament, pentru reexemainare, însă aceștia au votat-o în forma inițială.

Pe lângă primari, își vor pierde funcțiile și cei care sunt consilieri locali, consilieri județeni sau președinții consiliilor județene.

„Pierderea mandatului de către alesul local ce este condamnat prin „hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare” presupune că instanţa judecătorească a stabilit în mod definitiv vinovăţia condamnatului şi a aplicat o pedeapsă privativă de libertate.

Odată aplicată pedeapsa, ea urmează a fi executată în condiţiile prevăzute de Codul penal şi individualizate în fiecare caz în parte de instanţa de judecată. Prin urmare toate pedepsele privative de libertate aplicate de instanţe sunt „cu executare”, chiar dacă executarea poate fi realizată, în concret, în penitenciar sau prin una din modalităţile prevăzute în Capitolul V privind individualizarea executării pedepsei din Codul penal”, precizează președintele Klaus Iohannis în contestația pe care a făcut-o la CCR.

Președintele mai spune că „noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege”.

„În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

giphy

 

giphy

 

giphy (1)

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. Aş dori să ştiu dacă domnul Iohannis poate” să continue exercitarea mandatului de ales” al poporului roman, în condiţiile în care o instanţă a stabilit printr-o sentinţă definitivă că şi-a însuşit un imobil prin folosirea unor acte false …..

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...