AcasăAlegerile editorilorȚigările mentolate vor fi interzise. Schimbări și pentru cele subțiri

Țigările mentolate vor fi interzise. Schimbări și pentru cele subțiri

-

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a validat noile reguli de combatere a fumatului. Prin urmare, din 2020, țigările mentolate vor fi interzise, iar de anul acesta, începând cu 20 mai, țigările slim vor fi vândute în pachete cât mai puțin atrăgătoare.

Consiliul Uniunii Europene spune că obiectivul principal al revizuirii legisative cu privire la vânzarea produselor de tutun este scăderea atractivității pentru tineri.

Printre altele, directiva UE prevede o interdicţie privind introducerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului pentru rulat cu anumite arome caracteristice, cum ar fi cele de fructe sau vanilie, la 2 ani de la intrarea în vigoare a directivei.

De asemenea, vor fi avertismente de sănătate combinate – constând dintr-un text şi o imagine – color vor trebui să acopere 65 % din partea din faţă şi partea din spate a pachetelor de produse din tutun. În plus, fiecare pachet trebuie să poarte un avertisment general (cum ar fi „Fumatul ucide, renunţă acum”), precum şi informaţii precum „Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe cunoscute că provocând cancer”.

Statele membre pot decide să exceteze produsele din tutun altele decât togarile, tutunul pentru rulat, tutunul de narghilea ( de exemplu trabucurile, ţigările de foi şi tutunul de pipă) de la obligaţia de a afişa mesaje de informare şi avertismente de sănătate combinate.

Statele membre vor putea decide să interzică vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun.
Statele membre vor putea introduce norme mai stricte privind aditivii sau ambalajele produselor din tutun (cum ar fi ambalajele uniforme), în anumite condiţii (cum ar fi de notificarea Comisiei).

Reglementările se vor extinde și asupra țigărilor electronice. De exemplu, concentrația maximă de nicotină va trebui să fie de maxim 20 mg/ml, cartușul de unică folosință trebuie să fie de maxim 2 ml, iar volumul maxim al recipientelor de reîncărcare să fie de 10 ml.

De asemenea, Comisia Europeană urmează să facă și un raport ce se referă la potențialul risc pe care l-ar putea avea pentru sănătate țigările electronice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...