AcasăAlegerile editorilorTEST dat la admiterea la Poliție. 10 întrebări rapide

TEST dat la admiterea la Poliție. 10 întrebări rapide

-

Deoarece anul școlar 2015 – 2016 se apropie de sfârșit, iar universitățile încep organizarea concursurilor de admitere din această vară, am alcătuit un test rapid cu 10 întrebări de tipul celor pe care le primesc candidații la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Cu ajutorul lui, oricine își poate testa cunoștințele de limba română, de istorie și de limba engleză, fie că este interesat sau nu de o carieră în Poliția Română.

Candidații la Academia de Poliție din București trebuie să susțină 3 teste grilă, fiecare cu câte 30 de întrebări, la limba română, la istorie și la limba engleză.

Cele 10 întrebări de mai jos au fost selectate din testele grilă pe care candidații le-au avut de rezolvat în timpul concursului de admitere din anul 2015.

Recent, Poliția Română a anunțat că a scos la concurs 1.900 de posturi de agenți de poliție. Angajații vor lucra în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau în Inspectoratele de Poliție Județene,  în specialitatea ordine publică, la formaţiunile de siguranţă publică şi patrulare.

Poliția Română angajează 1.900 de agenți. Ce salarii au polițiștii

Dincolo de evaluarea performanţei fizice, candidații trebuie să susțină și ei un test scris, de tip grilă, și să susțină un interviu pentru departajare (dacă este cazul).

Fiecare dintre întrebările de mai jos are un singur răspuns corect. Iată cele 10 întrebări:

[viralQuiz id=7]

Foto: Cheryl Foong / Agnes / Andrei nacu / Michael Stout / Flickr / Creative Commons / Wikimedia Commons

Dacă v-a plăcut acest test, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Test de cultură generală dat la admiterea la SRI. 10 întrebări rapide
TEST online cu 10 întrebări. Cât de bine cunoști limba română
Poliția Română angajează 1.900 de agenți. Ce salarii au polițiștii

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

3 COMENTARII

  1. Nu admitere prin teste grilă, ci scris si oral la cele 3 materii, daca se dorește o evaluare obiectiva a cunoștințelor

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...