AcasăAlegerile editorilorIzbândă extraordinară pentru România. Handbalistele s-au calificat în semifinale la Mondiale!

Izbândă extraordinară pentru România. Handbalistele s-au calificat în semifinale la Mondiale!

-

România a câștigat un meci teribil cu Danemarca, gazda turneului final al Campionatelor Mondiale, și s-a calificat în semifinale, unde se va duela cu altă selecționată nordică redutabilă: Norvegia.

România s-a impus la un singur gol diferență, scor 31-30, după prelungiri. Elevele suedezului Tomas Ryde au evoluat extraordinar, la fel cum o făcuseră și în partida precedentă, în care învinseseră clar Brazilia, campioana mondială en-titre.

Româncele au condus aproape tot meciul, însă danezele, încurajate de peste 12.000 de suporteri, au reușit să egaleze în mai multe rânduri. Finalul timpului regulamentar a fost de infarct: danezele au egalat la 27, iar Cristina Neagu a ratat, de la șapte metri, șansa unei victorii mai rapide.

În ciuda ratării, Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, reușind 15 goluri și ajungând pe locul 2 al celor mai bune marcatoare, la patru reușite distanță de muntenegreanca Jovanka Radicevici, care are 49 de goluri.

La finalul partidei, după golul decisiv marcat de Ada Nechita, în prelungiri, medicul naționalei României, Florin Oancea, a fost arestat.

El văzuse meciul din tribună, iar după ultima sirenă, a sărit pe parchet să se bucure alături de fete. Mai mulți agenți l-au alergat și l-au încătușat, fiind eliberat doar după intervenția echipei tehnice române.

Vineri, de la ora 21.45, România se duelează cu Norvegia pentru un loc în finală. Nordicele au în palmares două titluri olimpice și mondiale, dar și șase victorii la Campionatele Europene.

România nu a mai învins Norvegia de 15 ani.

În cealaltă semifinală se întâlnesc Polonia și Olanda.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Vârsta de pensionare în țările UE. România are una dintre cele...

0
În momentul de față, vârsta standard de pensionare pentru femeile din România este de 62 de ani și 6 luni, în creștere etapizată până...

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...