AcasăEconomicTopul pensiilor de lux. Românul care își permite lunar un Logan, din...

Topul pensiilor de lux. Românul care își permite lunar un Logan, din pensie

-

Deputații și senatorii și-au votat, ieri, pensii speciale. Astfel, un parlamentar cu un mandat va primi o pensie specială suplimentară de aproximativ 1.550 de lei, unul cu două mandate-3.100 de lei, iar unul cu trei mandate – 4.500 de lei.

Pensiile cresc chiar și mai mult de dublu în cazul șefilor celor două camere din Parlament, care pot primi o indemnizație lunară care poate ajunge și la 10.000 de lei.

Președintele este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, potrivit Constituției. Klaus Iohannis a mai avut legea pe masă, însă a trimis-o pentru reexaminare în Parlament. Dacă legea va fi promulgată, de săptămâna viitoare, mai mulți parlamentari ar putea intra în topul pensionarilor de lux din România.

Cea mai mare pensie din România îi apaține unui fost magistrat, care încasează echivalentul a aproximativ 6.300 de euro, potrivit fostului ministrului Muncii, Rovana Plumb, care a făcut public acest top la începutul anului.

Pe locul al doilea este un pensionar din Satu-Mare, care încasează 19.400 de lei din pensie. De asemenea, un arădean încasează lunar 19.000 de lei, un pensionar din Suceava ia 16.600 de lei pe lună, iar unul din Teleorman ia 13.800 de lei lunar.

24% dintre pensionari, adică peste 1,2 milioane de români, au pensie de până în 500 de lei, iar 3,3 milioane de pensionari au sub 1.000 de lei lunar. În România sunt peste 5,2 milioane de pensionari.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...

Cât de departe pot ajunge rachetele balistice ale Iranului. Este România...

0
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă ieri deasupra Turciei, în districtul Dörtyol din sudul țării, aflat la circa 400-500 km de...