AcasăAlegerile editorilorRomânia s-a calificat la Euro 2016. Ce-i așteaptă pe tricolori la turneul...

România s-a calificat la Euro 2016. Ce-i așteaptă pe tricolori la turneul final din Franța?

-

După trei campanii de calificare ratate, naționala de fotbal a României s-a calificat aseară la turneul final al Campionatelor Europene de fotbal.

Echipa antrenată de Anghel Iordănescu a câștigat clar, cu 3-0, în Insulele Feroe, terminând Grupa F neînvinsă, dar pe locul doi, după Irlanda de Nord, care a adunat un punct în plus față de tricolori.

România va fi prezentă din nou la un turneu final, după opt ani de așteptare, ultima participare fiind cea de la Euro 2008, când naționala noastră a părăsit competiția din faza grupelor, fără victorie.

Cu toate că nu a convins în preliminarii, beneficiind de o grupă foarte ușoară, tricolorii se pot mândri cu faptul că nu au primit niciun gol în deplasare. Mai mult, în preliminariile Euro 2016, doar România, Anglia, Italia și Austria au reușit să evite înfrângerea.

Euro 2016 va fi primul turneu final continental cu 24 de echipe. Până acum, 16 naționale și-au asigurat calificarea, printre ele fiind și patru debutante: Islanda, Irlanda de Nord, Țara Galilor și Albania.

Cehia, căreia probabil i se va alătura și Slovacia, Austria, Elveția, Belgia și Polonia sunt și ele la Euro 2016, la fel ca Anglia, Spania, Portugalia, Italia, Belgia și Germania.

Astăzi și mâine se vor disputa ultimele meciuri din grupele de calificare. Principalele bătălii pentru un loc la turneul final se dau între Rusia și Suedia, Norvegia și Croația, Slovacia și Ucraina.

Olanda este în pericol să rateze și prezența la baraj, Turcia având nevoie doar de o remiză pentru a o scoate din cursă. Ungaria are mari șanse să se califice direct, având cel mai bun punctaj al echipelor de pe locul 3.

După meciurile de baraj, care vor decide ultimele patru calificate, se va efectua tragerea la sorți a celor șase grupe de la Euro 2016.

În prezent, România se află pe locul 16 în clasamentul coeficienților și va fi prezentă, cel mai probabil, în urna a treia valorică la tragerea la sorți din 12 decembrie, care va avea loc la Palais des Congrès de la Porte Maillot din Paris.

Până atunci, tricolorii vor juca un meci amical împotriva Italiei, la Bologna, în 17 noiembrie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...