„Satul de marmură” era cândva unul dintre cele mai celebre. Astăzi este aproape pustiu. Din satul Alun, județul Hunedoara, au plecat tone de piatră pentru construcția Casei Poporului. Însă, după ce s-a epuizat marmura, satul a intrat în declin.
Potrivit Digi24, cariera a fost abandonată, iar acum mai sunt în sat doar două familii, aproape izolate, la kilometri buni distanță de alte localități.
Alun este cel mai îndepărtat cătun din Ținutul Pădurenilor. Maria Benteu are 88 de ani și este unul dintre ultimii cinci locuitori. „S-au dus copiii la școli și s-au dus și și-au cumpărat case prin Hunedoara și pe unde au putut oamenii”, le-a povestit femeia, reporterilor de la Digi24.
Cariera de marmură a fost abandonată după 1990. Sătenii se mândreau că inclusiv biserica a fost construită cu marmură.
„Actualmente mai sunt două familii care locuiesc în permanență în satul Alun. Pe timp de vară mai vine tineretul care nu uită de locurile natale, unde s-au născut și au crescut”, spune viceprimarul comunei Bunila, Dorel Rădoane.
În ceea ce privește numărul locuitorilor, situația este asemănătoare și în satele Ruda sau Bunila, unde mai trăiesc câte șase oameni. De asemenea, în Poiana Răchițelii mai sunt 20 de familii.
Foto: PRAIRAT_FHUNTA / pixabay.com
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările GreatNews:
- Poveste inedită de dragoste în România. O suedeză și un neamț s-au stabilit într-un sat din Ardeal
- Cum să-ți faci singur un aparat de aer condiționat
- Cea mai bună metodă de a tăia un pepene roșu
- Reduceri eMAG. Top 7 oferte șoc
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: