AcasăAlegerile editorilorPovestea bicicletelor colorate agățate în copaci într-un oraș din România

Povestea bicicletelor colorate agățate în copaci într-un oraș din România

-

Aradul a fost împânzit de biciclete decorative. Așa au apărut agățate în copaci, pe stâlpii de iluminat din centru sau sprijinite de clădiri, bicicletele rock, zebră sau rabla, colorate în fel și chip.

Proiectul, care poartă denumirea de „Hello Bike”, este realizat de o asociație sprijinită de primărie și urmărește să promoveze bicicleta ca alternativă la transportul în comun și mașină, potrivit Știrile Pro TV.

„Avem o preocupare pentru a încuraja mijloacele de transport nepoluante și alternative, astfel încât pe lângă crearea infrastructurii necesare, promovăm și bicicleta, o primă campanie de conștientizare, pe care am vrut să o facem atractivă, cu ajutorul persoanelor creative din Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Primul oraș în care bicicleta a devenit mijloc de transport în comun este Timișoara. Un număr de 300 de biciclete vor putea fi împrumutate gratuit din 25 de stații din Timișoara. Cei care vor să circule cu bicicleta trebuie să-și facă un card la punctele companiei de transport în comun și apoi pot împrumuta o bicicletă de la orice rastel.

Pentru acest proiect s-au investit aproximativ 6 milioane de lei, toți banii fiind din fonduri europene.

În țările civilizate din Europa, bicicleta este un mijloc de transport în comun foarte popular. În Olanda, de exemplu, există multe străzi despre care se spune că sunt pentru biciclete, iar mașinile sunt „doar musafiri”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...