AcasăAlegerile editorilorCasa copilăriei lui Enescu prinde din nou viață

Casa copilăriei lui Enescu prinde din nou viață

-

Casa din comuna botoșăneană Mihăileni în care marele compozitor George Enescu a luat primele lecții de pian, iar mai târziu a compus „Simfonia concertată pentru violoncel și orchestră op. 8”, a început să prindă din nou viață.

Construită de străbunicii compozitorului, casa era în urmă cu doi ani aproape de prăbușire.

„Să nu mai recunosc casa! Ruina știută de-acum de toată lumea începe să capete forme de casă. Pereții au fost lipiți cu lut, trei meșteri maramureșeni pun șindrilă pe acoperiș, luminatoarele ridică pleoapele de lemn peste ogradă și peste toată ulița. Din lipitura de lut cu pleavă a încolțit iarbă. Casa e vie! O vezi cum îți adună puterile din nuiele, din temelia străveche, din chirpici și se așază trainic pe pământ și în noul ei destin.

Asemenea ierbii ce crește din pereți, ceea ce se întâmplă cu casa lui Enescu din Mihăileni este sămânța unui miracol. Numai să nu lovească și aici blestemul românesc al lucrurilor neduse la capăt”, spune jurnalistul Viorel Ilișoi pe pagina personală de Facebook.

Acesta lucru a fost posibil după o campanie a mai multor artiști din România și din străinătate. Unul dintre cei mai activi artiști a fost pianista Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale George Enescu din Viena.

„În această casă a învăţat pentru prima dată, a cântat pentru prima dată la pian, aici şi-a petrecut vacanţe alături de mama sa, şi-a regăsit buna dispoziţie şi forţa de muncă, este de asemenea locul unde a făcut ultimul popas înainte de a părăsi România pentru totdeauna şi aceste locuri trebuie salvate.

În plus, nu ştiu, chiar botoşănenii cât sunt de conştienţi de un mare atu al acestei case. Ea este singura dintre toate casele memoriale enesciene”, a declarat Raluca Știrbăț în timpul campaniei de refacere a casei memoriale a lui George Enescu.

Mai multe imagini puteți găsi AICI, pe pagina de Facebook a jurnalistului Viorel Ilișoi. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...