AcasăAlegerile editorilorSătenii din Târnăvioara își vor casele vopsite din nou cu „mândră-Mărie”

Sătenii din Târnăvioara își vor casele vopsite din nou cu „mândră-Mărie”

-

Proprietarii mai multor case vechi din satul sibian Târnăvioara au învățat cum să folosească o nuanță de albastru de pe vremea bunicilor și a străbunicilor. Potrivit Digi24, acest lucru a fost posibil cu ajutorul unor fonduri norvegiene.

Micul sat din apropiere de Copșa Mică are cinci case care au prins culoarea și frumusețea din vremurile de altădată. Acestea au fost reparate și vopsite în albastru ultramarin, o culoare folosită în urmă cu sute de ani. Sătenii îi spun colorantului „mândră-Mărie”, așa cum știu de la străbunici.

„El este folosit chiar din Evul Mediu, în Afganistan, iar în Europa, în vestul Europei, de fapt, a fost adus doar pe la 1900 și apoi și în România. Avea chiar prețul aurului, așa că era foarte, foarte rar”, le-a spus arhitectul Tudor Popa jurnaliștilor de Digi24.

Comunitatea din Târnăvioara se confurtă cu probleme economice și este considerată defavorizată. Prin acest proiect se dorește revitalizarea turismului în zonă.

Proiectul, în valoare de 1,3 milioane de lei, cuprinde, dincolo de cursuri de renovare și de întreținere a caselor vechi, și lecții prin care oamenii locului învață cum să-și promoveze localitatea ca destinație turistică rurală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Americanii caută babysitter. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să muncești peste Ocean
La volan prin Europa. Cele mai atractive oferte de muncă pentru șoferi
Reduceri eMAG laptopuri. Top 10 oferte

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Vârsta de pensionare în țările UE. România are una dintre cele...

0
În momentul de față, vârsta standard de pensionare pentru femeile din România este de 62 de ani și 6 luni, în creștere etapizată până...

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...